Tăriceanu: Nu se ştie dacă acest Jon Snow trăieşte sau nu la final. La cine se referă?

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are o postare pe Facebook despre Game of Thrones, în finalul căreia precizează că nu se ştie dacă acest Jon Snow trăieşte sau nu la final şi că nu are altă variantă decât să se uite sau să citească toate volumele.
Filip Stan
19 apr. 2019, 16:57
Tăriceanu: Nu se ştie dacă acest Jon Snow trăieşte sau nu la final. La cine se referă?

Un internaut scrie că liderul ALDE este ironic şi că postarea se referă la Liviu Dragnea, iar Tăriceanu îi face cu ochiul. Comentariul preşedintelui Senatului vine după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Botoşani, că îşi doreşte ca în 2019 social-democraţii să câştige alegerile europarlamentare şi să aibă preşedintele României, un preşedinte PSD.

„De câteva zile, peste tot pe unde mă uit, fie pe stradă, fie pe telefon, fie pe laptop, văd numai bannere cu Game of Thrones sau #GOT, cum e prescurtarea. Ieri seară am încercat să mă luminez şi l-am întrebat pe băiatul meu mai mare, Călin, să îmi explice ce e cu toată această agitaţie. Răspunsul lui: cum, nu ai auzit de Jon Snow, de Daenerys Targaryen? Dar tu la ce te uiţi? Pe vremea mea (iată că am ajuns să spun şi asta) eroii erau Pistruiatul, Anton Lupan din toate „Pânzele sus” sau Plutonierul Căpşună cu câinele Costel, iar chestiunile SF erau în cărţile lui Jules Verne. Dar pe nicăieri nu am auzit de Targaryen sau Lannister”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Liderul ALDE adaugă: „Din toate explicaţiile lui Călin am înţeles un lucru: că nu se ştie dacă acest Jon Snow trăieşte sau nu la final. Asta încă nu mi-e clar. Nu ştiu cine mă poate lămuri. Se pare că nu am altă variantă decât să mă uit. Sau să citesc toate volumele”.

Un internaut îi scrie: „Eu cred ca domnul Calin este ironic şi se refera la domnul Dragnea…asa am impresia”, iar Tăriceanu îi răspunde făcându-i cu ochiul.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat în repetate rânduri în ultima perioadă că este pregătit să candideze la Preşedinţie, dar că o decizie va fi luată în coaliţia cu PSD, după alegerile europarlamentare.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Botoşani, că îşi doreşte ca în 2019 social-democraţii să câştige alegerile europarlamentare şi să aibă preşedintele României, un preşedinte PSD.

„Îmi doresc ca împreună să mergem la guvernare până în 2020, iar în primul rând în 2019 să câştigăm alegerile europarlamentare şi să avem preşedintele României, un preşedinte PSD”, a declarat Viorica Dăncilă la conferinţa de alegeri  a PSD Botoşani.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătărie. Gospodinele îl folosesc zilnic, fără să știe că este periculos
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Două bancnote vor fi retrase de pe piață. Cât timp vor mai fi valabile actualele variante
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării