Tăriceanu: România nu are niciun proiect naţional. Funcţionează ca o frunză în vânt

România nu are niciun fel de proiect naţional şi funcţionează mai degrabă 'ca o frunză în vânt', a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul conferinţei 'România 2014-2020. Strategii de dezvoltare', potrivit Agerpres.
Romania TV
15 mai 2014, 09:00
Tăriceanu: România nu are niciun proiect naţional. Funcţionează ca o frunză în vânt

‘Redresarea economică a României post-criză trebuie făcută în interiorul unui proiect naţional. România a avut până în prezent două mari proiecte naţionale, respectiv intrarea în NATO şi UE. România nu are niciun fel de proiect naţional şi funcţionează mai degrabă ca o frunză în vânt. Vine FMI, spune ceva, facem ce spune FMI, pleacă FMI, facem altceva’, a afirmat joi Tăriceanu.

Potrivit acestuia, primul pas pentru formularea unui proiect naţional cere să înţelegem direcţia către care se îndreaptă Uniunea Europeană.

‘Noile politici comunitare se detaşează de cele vechi prin introducerea tot mai accentuată a componentelor ce ţin de competitivitate, inovare, furnizarea resurselor, a subvenţionării, inclusiv a ajutorului de stat, productivitatea muncii, dar şi calitatea instituţională a administraţiei’, a precizat preşedintele Senatului.

Fostul premier spune că productivitatea în industria prelucrătoare, inovarea şi eficienţa energetică au cele mai slabe valori din ţara noastră.

‘În România sunt opt judeţe care au PIB-ul mai mare, fiecare, de cât al Moldovei. Asta pentru cei care gândesc că unirea cu Moldova ar fi o mare lovitură, o mare găselniţă. Trebuie să ne gândim ce eforturi ar însemna unirea cu Moldova’, a mai spus preşedintelui Senatului.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cine l-a făcut ”moș” pe Leonard Doroftei. De ce i s-a spus așa
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
Pensia se schimbă din 2025. Cum câștigi mai mult cu noile reguli anunțate de stat
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul