”Eu cred că suspendarea nu e o jucărică pe care o fâlfâim toată ziua, pentru că, până la urmă, o ţară trebuie să aibă o stabilitate politică. Dacă vă imaginaţi că ideea de a nu mai lăsa piatră peste piatră în ţară este ideea pe care trebuie să mergem, eu n-o împărtăşesc”, a spus Tăriceanu, citat de Agerpres.
Întrebat dacă Iohannis a menţinut în tot acest timp stabilitatea politică, liderul a spus că preşedintele poate fi sancţionat prin vot.
”Sper că nu vă imaginaţi că am cea mai mică admiraţie pentru el, dar mai sunt câteva luni, vin alegerile, şi acesta a fost motivul pentru care eu am spus că în această fază, oricum cu şase luni înainte de încheierea mandatului nu se mai poate face suspendare, şi nu era cazul din acest motiv. Vin alegerile şi poate fi sancţionat prin vot ”, a spus Tăriceanu.
Referindu-se la momentul în care Klaus Iohannis a participat la protestul antiguvernamental din iarna anului 2017, Tăriceanu a spus că acela nu reprezintă un motiv constituţional de suspendare.
”Faptul că el a făcut nişte greşeli politice, alea se sancţionează politic, nu se sancţionează prin suspendare (…) Suspendarea se bazează pe alte elemente”, a spus Tăriceanu.