Tarifele la unele servicii ale Poştei Române au fost majorate

Tarifele practicate de către Compania Naţională "Poşta Română" s-au majorat începând cu data de 1 ianuarie 2014 la serviciile prestate, inclusiv în cazul abonamentelor pentru închirierea de căsuţe poştale nominale/nenominale de către persoanele fizice sau juridice, a anunţat, miercuri, compania.
Iulian Tudor
08 ian. 2014, 15:11
Tarifele la unele servicii ale Poştei Române au fost majorate

„Redefinirea ofertei tarifare, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014, a avut ca obiect serviciile prestate de Poşta Română în afara sferei serviciului poştal universal. Ultima modificare tarifară aferentă acestor tipuri de servicii poştale a avut loc la 1 ianuarie 2008. Noile tarife sunt determinate de evoluţia preţurilor la combustibili şi utilităţi, cât şi a costurilor diverselor servicii, înregistrată în perioada 2008 – 2014”, se arată în comunicarea CNPR.

În cazul serviciilor tip Prioripost (ghişeu sau sediu), cât şi al serviciilor de corespondenţă cu confirmare de primire (prioritare sau neprioritare), clienţii companiei beneficiază de tarife nemajorate dacă prezintă un volum mai mare de 10 trimiteri (clienţi fără contract), respectiv un volum mai mare de 50 de trimiteri (clienţi cu contract).

Pe de altă parte, alte servicii al căror tarif a fost actualizat sunt: preluare sediu/domiciliu, livrare sediu/domiciliu, coletărie anunţată, coletărie din afara sferei serviciului universal (colete cu AR sau cu ramburs şi colete de peste 10 kg).

CITEŞTE ŞI Poşta Română va trece prin schimbări MAJORE în 2014. Cum şi-a propus directorul companiei să iasă pe profit

Astfel, tarifele practicate, în 2014, la serviciile Prioripost la ghişeu, majorarea este cuprinsă între 30 bani (pentru trimiterile de peste un kg sau fracţie de kg) şi 4,55 lei (pentru trimiterile de până la 100 g), în timp ce la serviciile similare practicate direct la sediu, creşterile sunt cuprinse între 35 de bani (trimiteri de peste un kg sau fracţie de kg) şi 4,75 lei (trimiteri de până la 100 g).

În plus, pentru un abonament la o căsuţă poştală nenominală pentru persoane fizice/juridice va exista cea mai mare majorare de tarif, respectiv de la 13,35 lei/lună (în 2013) la 30 de lei/lună (+124%).

La data de 20 decembrie 2013, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii anunţa că Poşta Română a fost desemnată din oficiu ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2018, în vederea furnizării tuturor serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal.

În calitate de furnizor de serviciu universal, CNPR va avea obligaţia de a furniza aceste servicii pe întreg teritoriul României, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde numărul redus al trimiterilor poştale colectate sau distribuite nu justifică prezenţa unui furnizor de servicii poştale pe principii comerciale.

Totodată, compania va avea obligaţia de a asigura, în fiecare localitate de pe teritoriul României, cel puţin o colectare de la fiecare punct de acces şi cel puţin o livrare la fiecare adresă indicată, în fiecare zi lucrătoare, minimum cinci zile pe săptămână, mai puţin în localităţile situate în cazuri şi condiţii geografice excepţionale, unde frecvenţa de livrare stabilită de ANCOM este mai redusă.

În plus, CNPR va asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze în condiţii echivalente celor de care beneficiază ceilalţi utilizatori.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Buletinele dispar. Data la care se schimbă oficial cărțile de identitate
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Vreme extremă în România. Pare o cu totul altă lună, nu martie
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT