În perioada 13 – 31 ianuarie 2014, TAROM oferă bilete dus-întors spre/dinspre următoarele destinaţii: Atena, Amman, Amsterdam, Barcelona, Beirut, Bruxelles, Budapesta, Bologna (din Iaşi), Chişinău, Dubai, Dublin, Frankfurt, Geneva, Istanbul, Larnaca, Londra (din Bucureşti şi Iaşi), Madrid, Munchen (din Bucureşti şi Sibiu), Nisa, Paris, Praga (din Bucureşti şi Cluj), Roma (din Bucureşti şi Iaşi), Salonic, Sofia, Tel Aviv, Torino (din Iaşi), Viena (din Bucureşti şi Cluj).
Preţurile biletelor de avion încep de la 99 euro, pentru un bilet dus – întors, cu toate taxele incluse pe zborurile directe operate de TAROM. Biletele sunt disponibile la vânzare atât pe site-ul companiei, cât şi prin agenţiile proprii şi agenţiile de turism revânzătoare.
Oferta de iarnă este valabilă pentru călătoriile efectuate în perioada 20 ianuarie – 14 martie 2014.
„La fel ca şi în toamna anului 2013, compania TAROM vine în întâmpinarea pasagerilor săi cu o ofertă specială. (…). Vrem să continuăm să le oferim clienţilor noştri facilitatea de a călători cu preţuri mici şi servicii la cele mai înalte standarde”, a declarat Christian Heinzmann, director executiv, Accountable Manager.
Compania TAROM recomandă pasagerilor săi achiziţionarea biletelor de avion online, prin intermediul www.tarom.ro, valabil şi pe Smartphone.
TAROM oferă transportul gratuit al unui excedent de bagaj de 23 de kilograme, reprezentând echipamente de ski sau snowboard, pentru pasagerii care călătoresc între România şi Viena, Londra, Nisa, Munchen, Sofia, Torino, Bologna şi Geneva.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. În prezent, compania are zboruri către 37 de destinaţii din care nouă sunt interne. Din iunie 2010, este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).