Dumitru Florea a comentat şi discursul liderilor PSD şi ALDE cu privire la justiţie, declarând că, acolo unde este acesta (consiliul judeţean n.r.) „colegii mei nu sunt anchetaţi, nu sunt torturaţi, nu sunt întrebaţi, pentru că îşi fac datoria”. „Fiica mea este o…, nu că-i fiica mea, dar este o fată foarte serioasă, crescută în spiritul ăsta şi ştie ce are de făcut”, a declarat Dumitru Florea cu privire la caracterul fiicei sale, propusă de către ministrul Tudorel Toader să preia funcţia de procuror-şef în cadrul DNA
Într-un interviu anterior, pentru postul B1, Dumitru Florea inflamase deja spiritele vorbind despre posibilele dosare ale lui Iohannis la DNA că „nu a avut, dar poate să aibă”.
Întrebat dacă fiica sa, Adina Florea, va rezolva problemele din DNA, Dumitru Florea a răspuns: „Eu cred că va pune mâna şi va încerca să le rezolve. Nu ştiu dacă le va rezolva aşa de repede. Sunt diferite probleme. Problemele sunt ale lui Kovesi, ale lui Iohannis şi alţii ca ei”. Cerându-i-se să reformuleze afirmaţia, având în vedere că şeful statului nu a avut nicio legătură sau problemă cu DNA, Dumitru Florea a spus: „Nu a avut, dar poate să aibă”, arată Libertatea.
Ulterior, soția acestuia, care se afla lângă tatăl procuroarei, a încercat să-l determine pe acesta să încheie convorbirea. „Pleacă de aici!”, a spus tatăl Adinei Florea.
Ulterior, într-un interviu pentru Vice, Dumitru Florea nu a dorit să clarifice afirmaţia legată de preşedintele Iohannis şi posibilele dosare penale ale acestuia. „Nu ştiu ce au zis la B1…” şi „Nu ştiu nimica despre Klaus Iohannis, eu ştiu că el este şeful statului român…”, a declarat acesta.
Consilierul județean PSD a vorbit despre intervenţia soţiei sale, când se afla în direct la B1TV și a spus „poate că era supărată, dar, pe mine, n-avea de ce. Mai mult am fost eu supărat când am auzit ce a zis ăla de la B1. Mă rog, asta e viaţa. Soţia spune ce spun şi eu, şi o lasă să facă ce trebuie. Sunt vorbe mai rare pe care le auziţi de la mine şi nu le auziţi de la multă lume”.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, o propune pe Adina Florea la conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit anunțului public făcut pe pagina oficială a Ministerului Justiției. Decizia finală îi aparține, însă, președintelui Klaus Iohannis, care trebuie să semneze decretul de numire. Află cine este Adina Florea, propunerea lui Tudorel Toader la șefia DNA.