Pham Thi Tra My avea 26 de ani şi este una dintre cele 39 de victime care au murit înghețate în TIR-ul găsit în Essex. Familia fetei susţine ca a plătit traficanților 30.000 lire sterline (aproape 35.000 dolari), pentru a fi transportată din Vietnam în Marea Britanie, via China. Călătoria a avut însă un sfârșit tragic. Tânăra vietnameză și alți 38 de oameni au pierit în cala frigorifică a unui TIR, cu care a fost luați din Belgia, pe feribot, și duși în Marea Britanie.
Într-un interviu pentru CNN, tatăl tinerei spune că fiica sa a plecat prin China, via Franța, cu gând să ajungă în Marea Britanie. La un moment dat, a pierdut contactul cu ea și i-a anunțat dispariția la poliție. În acel moment era însă prea târziu. El îi acuză pe traficanți că au mințit și că nu i-au spus fetei cum va fi transportul către Marea Britanie. „I-am cerut câteva informații despre cum va călători, cu ce mijloc de transport. Ea mi-a spus că va fi o călătorie sigură, VIP, cu avionul, cu mașina. Dacă aș fi știut că va merge așa, nimeni nu și-ar fi lăsat copilul să plece. N-aș fi lăsat-o!„, a spus tatăl fetei.
Părinții au aflat de tragedie chiar de la fiica lor, în ultimele mesaje scrise pe Whatsapp. „Îmi pare rău, mamă și tată. Călătoria mea nu a reușit. Mamă, te iubesc atât de mult! Mor, pentru că nu mai pot respira. Mamă, îmi pare foarte rău, mamă!„, a scris tânăra de 26 de ani.
Patru persoane sunt arestate în Marea Britanie în cazul TIR-ului cu 39 de cadavre, găsit într-o parcare din Essex. Rolul suspecților nu a fost făcut, deocamdată, public. Victimele sunt de origine chineză și vietnameză.