De trei ani, sărbătorile nu mai aduc bucurie în viața Tatianei Mărcoianu, deoarece în această perioadă soțul ei a pierdut lupta cu o boală severă. Chiar în ziua de 1 ianuarie, acum trei ani, Tatiana a fost nevoită să se confrunte cu decesul soțului său, iar timpul care a trecut nu a reușit să vindece durerea din inima ei. Cu ochii plini de lacrimi, artista a vorbit despre suferința intensă pe care o resimte în fiecare zi, iar într-un interval de doar două săptămâni de la decesul soțului, a fost cerută în căsătorie.
„Trecerea dintre ani este un moment tragic pentru mine, aș prefera să nu mai existe, aș dori să șterg 1 ianuarie din calendar. Simt lipsa lui din ce în ce mai mult, credeam că se vindecă în timp, dar nu… am mers și azi la cimitir, am dat pe mormânt și am vorbit cu el. Chiar îi spuneam: azi sunt trei ani de când am rămas singură. Nu se poate înlocui, mi-e tare dor de clipele frumoase petrecute cu el. Nu se mai poate face nimic, încerc pentru copilul meu și pentru mine să lupt”, a declarat Tatiana Mărcoianu pentru Star Popular.
„Îmi apare în vise, l-am visat într-o noapte cu sânge, altă dată era cu spatele, dar era viu. Probabil și că mă gândesc la el, creierul mai lucrează și după cum gândești. E greu, e foarte greu”, a mai spus cântăreața.
Tatiana Mărcoianu și Nicolae au fost sot si sotie timp de 24 ani. A fost prima și singura mare dragoste și au împreună un fiu, care acum a devenit avocat. Cântăreața nu este încă pregătită să-și refacă viața sentimentală, deși, a fost cerută în căsătorie la doar două săptămâni de la moartea soțului.
„Azi, când am intrat în biserică m-a întrebat o doamnă dacă m-am măritat… Nu e așa simplu, sunt cazuri, dar nu. Docamdată e prea devreme, nu pot să zic ce îmi rezervă soarta. Soțul meu a fost un om foarte bun care m-a înțeles din toate punctele de vedere. Cu toate că sunt atâția, au fost și cereri în căsătorie, curtezani. Am avut câteva cazuri de cereri, chiar la început, la două săptămâni de când murise soțul meu. Realizam emisiunea la o televiziune, a venit respectivul cu un buchet de flori, mi-a zis că-i murise și lui soția, pierduse și un copil, și pur și simplu dacă vreau să mă căsătoresc cu el. I-am spus că nu este momentul…”, a mai declarat Tatiana Mărcoianu, la Star Popular.
Tatiana Mărcoianu încă păstrează din lucrurile soțului ei, și chiar achită în continuare factura telefonului său.
„Și acum am medicamentele lui, sunt într-o pungă, le păstrez, nu mă îndur să le arunc. Mă uit la ele și nu-mi vine să cred. Și telefonul lui, nu l-am deschis până acum, plătesc și acum facturi. De la spital am tot ce mi-au dat în punga respectivă. Nu am aruncat absolut nimic.”, a mai povestit Tatian Mărcoianu.
Barbatul a fost diagnosticat cu ciroza iar boala a evoluat galopant. Acesta s-a stins pe patul de spital, pe 1 ianuarie, chiar in ziua in care implinea 50 ani.