Pensionarea este o decizie importantă, dar puțini români iau în calcul toate implicațiile, nu doar financiare, ci și emoționale. Conform expertului financiar Lawrence Sprung, autor al cărții „Financial Planning Made Personal”, pensionarea din zilele noastre diferă radical de cea a părinților sau bunicilor noștri.
„Cred că pensionarea, așa cum o știm noi, ceea ce am văzut la părinții și bunicii noștri, este vetustă. Pensionarea a apărut și s-a dezvoltate când speranța de viață a oamenilor era mult mai mică și așteptările de a atinge vârsta pensionării erau foarte mici”, a declarat Lawrence Sprung, citat de Capital.
Pe lângă riscurile financiare, Lawrence Sprung trage un semnal de alarmă legat de faptul că pensionarea vine cu o taxă emoțională. După decenii de rutină profesională, mulți pensionari se confruntă cu vidul activităților semnificative: „Majoritatea oamenilor nu vrea să renunțe la muncă și să stea pe canapea uitându-se la televizor încă 30, 40, 50 de ore pe săptămână”.
După cum s-a menționat anterior, provocările financiare ale unei pensionări prelungite (din cauza pensionării anticipate) s-ar putea să fie greu de dus.
Un alt aspect este la ce vârstă ar trebui să vă pensionați anticipat. După cum a explicat Lawrence Sprung, „în funcție de vârsta la care vă pensionați, este posibil să aveți nevoie de o planificare suplimentară dacă aveți sub 59 de ani. deoarece, fără aceasta, puteți suporta penalități”.
Un studiu CNBC din 2023 arată că 21% dintre pensionari nu au economii, iar o pensionare anticipată presupune mai mulți ani în care trăiești fără venituri active. De asemenea, multe pensionări anticipate sunt forțate de probleme de sănătate, care vin și cu cheltuieli suplimentare.
Un alt dezavantaj, potrivit lui Lawrence Sprung, este acela că „nefiind pregătiți pentru tot timpul liber pe care îl veți avea la dispoziție pensionându-vă mai devreme, riscați să vă plictisiți sau să vă pierdeți acuitatea mentală”.
Pe de altă parte, pentru unii pot exista multe beneficii ale pensionării anticipate. Lawrence Sprung a spus că pensionarea anticipată poate oferi „abilitatea de a explora alte oportunități, de afaceri sau personale, pe care e posibil să nu fi avut timp să te concentrezi în timp ce lucrai cu normă întreagă”.