Pentru ca taxa „Netflix” să devină lege, iniţiativa legislativă trebuie să fie votată de Senat, ca for decizional.
În varianta adoptată de Camera Deputaţilor ca prima camera sesizată, cota de impozitare propusă este de 2%, la jumătate faţă de cea cuprinsă în forma iniţială a proiectului de lege, respectiv 4%, reiese dintr-o analiză Deloitte, citată de Adevărul.
Taxa de 2% urmează să se aplice veniturilor obţinute de operatorii vizaţi de la utilizatorii din România, din tranzacţii unice sau sub formă de abonament. Această taxă ar urma să se aplice şi entităţilor nerezidente, care nu au filiale înregistrate în România.
În schimb, platformele care obţin venituri anuale mai mici de 65.000 de euro sau au un nivel de audienţă sub 1% raportat la numărul total de abonaţi din România vor fi exceptate, conform proiectului menţionat.
Potrivit sursei citat, taxa se va achita la Centrul Naţional al Cinematografiei, iar o parte din fondurile astfel colectate (40%) pot merge către finanţarea directă a producţiei cinematografice locale.
Prin adoptarea unei astfel de legi, România se alătură unui număr relativ restrâns de ţări care au impus sau sunt pe punctul de a impune o fiscalizare similară asupra veniturilor din vizionarea de filme online, cum ar fi Portugalia, Polonia sau Canada.
Din argumentele expuse în nota de fundamentare a proiectului de lege, iniţiatorii precizează că introducerea noii taxe este necesară în contextul încasărilor în scădere la Fondul cinematografic, din cauza restricţiilor legate de pandemie, inclusiv închiderea sălilor de cinematograf, în timp ce piaţa platformelor de filme online este în ascensiune.
Între timp, pe plan local, dacă proiectul de lege trece de parlament în forma actuală, este de aşteptat ca platformele de streaming video să fie nevoite să se înregistreze fiscal în România sau să desemneze un reprezentat fiscal pentru efectuarea demersurilor de plată a acestei taxe în ţara noastră. Mai mult, dat fiind că respectivele companii au rezidenţa fiscală în alt stat, este posibil ca veniturile obţinute din România să fie dublu impozitate – atât local, prin noua taxă, dar şi în statul de rezidenţă -, astfel că apare necesitatea implementării unui mecanism de compensare în perioada imediat următoare.