Taximetriştii din Ilfov au protestat în faţa Parlamentului VIDEO

Oamenii sunt nemulţumiţi de modificarea legii taximetriei, care îi obligă să îşi desfăşoare activitatea doar în perimetrul localităţilor unde au autorizarea. Măsura, spun ei, va afecta peste 2.000 de familii care trăiesc din această activitate.
Romania TV
27 mart. 2012, 08:00
Taximetriştii din Ilfov au protestat în faţa Parlamentului VIDEO

Taximetriştii s-au strâns în jurul orei 10.00 în faţa Parlamentului şi au parcat maşinile în apropierea parcului Izvor. Sunt nemulţumiţi de proiectul de lege, de amendamentele introduse în noua lege a taximetriei.

„Cea mai importantă nemulţumire este legată de faptul că toate discuţiile pe acest act normativ s-au purtat cu uşile închise. Încă de la început, iniţiativa plecată din Senat avea o menţiune, şi anume că nu se doreşte afişarea pe site-ul Senatului pentru consultare publică. Acest lucru este extrem de grav într-o Românie care se doreşte a fi în plină democraţie. Săptămâna trecută a avut loc o şedinţă în care patronatele pe care noi le reprezentăm nu au fost prezente” a declarat pentru România TV, Augustin Hagiu, preşedinte al Federaţiei Operatorilor de Transport.

Protestatarii doresc să le fie puse la dispoziţie aceste amendamente.

„În momentul de faţă în Bucureşti, sub viza conducătorilor primăriei Capitalei circulă autorizaţii care ar fi trebuit retrase de mult şi din această cauză statul român a pierdut în ultimii ani peste 120 de milioane de euro. Noi cerem organelor de cercetare penală să se autosesizeze, să ne pună la dispoziţie aceste documente”, a adăugat Hagiu. 

Protestul taximetriştilor va fi organizat marţi, miercuri şi joi de la ora 10.00 până la ora 14.00. Aceştia doresc să atragă atenţia politicienilor, dar şi oamenilor de problemele pe care le au, de modificările care spun ei că vor fi aduse şi le va afecta viaţa profesională. Una dintre ele este faptul că nu ar mai putea să-şi desfăşoare activitatea în afara localităţilor unde au respectivele autorizări. Protestatarii nu ştiu exact cu cine să se lupte şi înspre ce direcţie să meargă deoarece aceste amendamente nu au fost afişate pe site-ul Senatului.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI