TE CUNOSC DE UNDEVA: Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, Tania Popa îl va imita pe Florin Piersic, cu melodia “Mă dusei la târg”, și mărturisește că aceasta este cea mai grea și solicitantă transformare de care a avut parte până acum în acest show. “Sunt foarte îngrijorată, pentru că în seara asta ori va fi înmormântarea mea ca artistă, ori voi lua toate premiile…”, spune Tania.
“L-am sunat pe domnul Piersic să-l rog să-mi spună de unde știe acest cântec pe care doar dânsul îl cântă. Mi-a povestit că l-a învățat în Maramureș, de la frații Pițigoi, în perioada când filma pentru “Pintea”. A fost extrem drăguț! Pe lângă această povestire, mi-a mai spus vreo trei, care m-au ajutat să-i prind stilul și pe care le-am folosit în realizarea acestui personaj, la “Te cunosc de undeva!”. Îmi este foarte drag Florin Piersic și sper să fie mulțumit de felul în care îl voi imita”, a continuat Tania Popa.