Tecău şi Lindstedt, în sferturi la Năstase Ţiriac Trophy

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt, favorita numărul unu la BRD Năstase Ţirac Trophy, a avansat în sferturile competiţiei.
Romania TV
25 apr. 2012, 18:31
Tecău şi Lindstedt, în sferturi la Năstase Ţiriac Trophy

Tecău şi Lindstedt au trecut, miercuri, în trei seturi, de Florin Mergea, jucător alături de care Tecău câştiga Wimbledonul la juniori, şi Andrei Dăescu. După ce au pierdut primul set, 4-6, Tecău şi Lindstedt şi le-au adjudecat relativ uşor pe următoarele două, 6-4, 10-2.

În setul al doilea, la 3-1 pentru Tecău şi Lidstedt, meciul a fost întrerupt circa două ore din cauza vântului puternic care a suflat în Capitală. „A fost foarte dificil să jucăm în aceste condiţii, vânul a fost puternic şi din cauza lui nu puteam vedea traiectoria mingii. În plus, ne intra şi zgura în ochi. Nu sunt fericit de felul în care am jucat primul set, am făcut prea multe greşeli, chiar şi în acelaşi game. Am mai greşit şi spre final, poate şi din cauza concentrării pentru că este puţin mai greu să joci acasă, în special în primul meci. Important este că am câştigat şi ne-am dat şansa să jucăm din nou mâine”, a declarat Tecău.

Pentru participarea în optimile competiţiei, Mergea şi Dăescu vor primi 2.090 de euro, în timp ce Tecău şi Lindstedt şi-au asigurat un cec de 3.560 de euro şi 45 de puncte ATP.

În faza următoare, Tecău şi Lindstedt vor întâlni perechea Michal Mertinak/Andre Sa (Slovacia/Brazilia).

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Rețeta de mâncare de urzici a Cristelei Georgescu. Ingredientul special pe care îl adaugă, pentru o savoare deosebită: “Puțin”
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
Playtech.ro
Când poate intra preşedintele asociației de proprietari peste tine în casă. Detaliul din lege care îi permite să dea „buzna”
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Se întoarce iarna în toată țara. Și nu e tot: Fenomen nemaiîntâlnit în luna martie
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Mama lui Dan Petrescu a murit! Femeia de 91 de ani se afla de câteva săptămâni în comă indusă
Cancan.ro
Ciocolata care se găsea rar în România după comunism a reapărut în Mega Image. Costă doar 4,39 de lei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Șoferii sunt obligați să le îndepărteze! Amendă dacă ai asta pe mașină. Poliția te oprește imediat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Un tânăr din Vaslui și-a decapitat mama. A ucis-o fără milă pe cea care i-a dat viață, apoi a sunat la 112
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Azi e ultima zi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?