Tehnici ancestrale de bătaie. Top 10 cele mai insolite forme de arte marţiale VIDEO

1. Judose

Este un sport internaţional apărut în China şi, aşa cum îi arată numele, este derivat din judo. Diferenţele sunt însă semnificative. Fiecare dintre cei doi luptători ţopăie pe un picior, în timp ce pe celălalt îl ţine cu mâna în aşa fel încât atunci când atacă o fac cu genunchiul înainte. Este un sport ciudat şi, uneori, destul de brutal. Totuşi este uşor de pus în practică de oricine, măcar pentru amuzament.

2. Kalarippayatt

Există o legendă care pretinde că aceasta ar fi fost prima formă de arte marţiale, care le-a inspirat pe toate celelalte. Originar din sudul Indiei, din statul Kerala, acest sport implică o poziţie de start foarte aplecată, urmată imediat de salturi foarte ample şi apoi lovituri în punctele vitale. Kalari înseamnă câmp de luptă, iar payat înseamnă pregătire de război. Stilul este prin tradiţie consacrat zeiţei Kali din panteonul hindus, zeiţa războiului, distrugerii şi vieţii. În mod tradiţional antrenamentele încep la vârsta de şapte ani, când practicanţii sunt recrutaţi de gurukkal. Kalarippayatt se practică şi cu arme, iar cea mai periculoasă armă cu tăiş este „urumi” sau Sabia Primăverii. Aceasta constă din două până la douăzeci de lame din oţel, subţiri şi extrem de flexibile, lungi de peste 3 metri, ataşate ferm unui mâner.

3. Jailhouse Rock

Apărută în închisori, aceasta este una dintre puţinele forme de arte marţiale inventate în Statele Unite. Este, totodată, una dintre cele mai brutale forme de luptă, deoarece este un amestect de procedee tradiţionale ale căror tehnici sunt adaptate la spații mici, practicanţii fiind în măsură să se bată eficient pe coridoare sau în celule. Foşti mari boxeri precum Zab Judah sau Mike Tyson au testat acest stil de luptă la a cărei existenţă face referire în cântecele sale şi grupul rap Wu-Tang Clan. Se spune că e un stil extrem de eficient, dar relativ complet necunoscut albilor.

4. Dambe

Este o formă de box tradiţional a populaţiei hausa, de religie musulmană, care ocupă cu preponderenţă teritoriul de nord al Nigeriei. Particularitatea acestui sport este aceea că luptătorii trebuie să îşi înfăşoare pumnul cu o coardă, în timp ce cealaltă rămâne liberă. Există, de asemenea, o variantă în care băieții îşi înfășoară un lanț în jurul piciorului, pentru a amplifica forţa loviturii.

5. Sistema

Predate de redutabilele forţe speciale ruseşti Spetsnaz, aceste arte marţiale favorizează improvizaţia, în funcţie de situaţia în care se află combatantul, în comparaţie cu ipostaze sau secvenţe predefinite. Elementele esenţiale se bazează pe aikido sau taiji quan. De asemenea, luptătorii sunt antrenaţi să se lupte cu mai mulţi atacatori, în timpul unui exerciţiu numit Mass Attack. Jurnalistul german Boris Reitschuster scrie că pe baza acestei şcoli de arte marţiale serviciul militar de informaţii al Rusiei, GRU, a plasat trupe paramilitare în mai multe ţări occidentale. Jurnalistul german, specializat in Rusia, susţine că preşedintele rus a creat astfel de grupuri clandestine de luptători atât în Germania, cât şi în alte state europene. Serviciile de informaţii germane au identificat în 2015 aproximativ 300 de persoane care fac parte dintr-o astfel de structură, printre ei — soldaţi, poliţişti, angajati în tribunale, militari din trupele speciale ale poliţiei şi armatei germane. Aceştia desfăşoară antrenamente în Alpii elveţieni şi Cehia şi au legături cu asociatiile de cazaci şi „Lupii de noapte” şi clubul „bikerilor lui Putin”. Mulţi dintre ei sunt trimişi cu regularitate în Rusia, pentru perfecţionare.

6. Bartitsu

Creată de Edward William Barton-Wright, în 1898, această formă de arte marţiale este inspirată din jujitsu, dar rămâne fundamental englezească. Este considerată o „artă a lorzilor”, combatanţii fiind învăţaţi o serie de tehnici cu care să facă faţă la tot felul de atacuri. În funcţie de împrejurări se pot lupta cu mâine goale, o ombrelă sau chiar un băţ de trestie de zahăr. Într-un fragment din „Casa pustie”, Sir Arthur Conan Doyle îi pune în gura lui Sherlock Holmes următoarea frază: „Am ceva cunoștințe de baritsu sau sistemul japonez de luptă, care mi-au fost de folos în mai multe ocazii”.

7. Şah-box

Originea acestui nou sport este atribuită fraților James și Stuart Robinson, ambii pasionați atât de box, cât și de șah. Ajungând la clubul de box unde care activau, în Londra, la sfârșitul anilor ’70, și observând că antrenorul lor lipsește, cei doi au decis să joace o partidă de șah. De aici și până la a combina cele două discipline nu a fost decât un pas. În următorii trei ani, a devenit un obicei pentru cei doi frați să joace box și șah în cadrul clubului sportiv, timp în care activitatea lor a început să stârnească interesul celor prezenți și chiar să ajungă în atenția presei locale. În 2003, germanul de origine olandeză Iepe Rubingh a înființat Organizația Internațională de Șah-Box. În prezent, există două organizații afiliate: Clubul de Șah-Box din Berlin (fondat în august 2005) și Organizația Bulgărească de Șah-Box (înființată în octombrie 2005). Moto-ul organizației internaționale este „Lupta se dă în ring, războiul se dă pe tabla de șah”. Un alt organism internațional dedicat acestui sport este Asociația Mondială de Șah-Box, cu sediul în Londra. Competiții oficiale au fost găzduite în orașe precum Amsterdam, Berlin, Krasnoiarsk, Moscova și Paris. Primul Campionat European de Șah-Box a avut loc la 1 octombrie 2005, la Berlin, câștigător fiind bulgarul Tihomir Atanassov Dovramadjiev.

În acest sport participanții joacă runde alternative, atât de box cât și de șah. Concursul începe cu o rundă de șah, urmat de o rundă de box, apoi de o altă rundă de șah și așa mai departe. Un concurs constă în 11 runde, 6 runde de șah, 5 runde de box. O rundă de șah are 4 minute. Fiecare concurent are 12 minute pe cronometru, la șah. O rundă de box durează 3 minute. Între runde există o pauză de 1 minut, în care concurenții își schimba echipamentul. Câștigătorul este ales după următoarele criterii: cel care câștigă cu șah mat la jocul de șah, dacă adversarul depășește limita de timp admisă la șah, dacă adversarul se retrage, sau dacă adversarul primește KO. În cazul în care este egalitate, cel care a acumulat cele mai multe puncte atât la șah cât și la box este desemnat câștigător.

8. Kina Mutai

Originară din Filipine, această formă de luptă a devenit cunoscută în Occident abia în urmă cu câţiva ani. Ţinută în secret chiar şi în şcolile filipineze, Kina Mutai era predată în special femeilor drept cea mai eficace metodă anti-viol. Este singurul sistem unde se învaţă arta de a muşca un adversar şi de a-i scoate ochii. Ca parte din antrenament, practicanţii trebuie să muşte zilnic de nenumărate ori o bucată de carne crudă de vită, învelită într-un tricou. Faza a două cuprinde un antrenament psihologic şi învăţarea punctelor de pe corpul uman care trebuie muşcate, în număr de 140, dintre care, de obicei, se recomandă muşcăturile de obraji, gât, ureche, sfârcuri, încheieturile mâinilor şi degete.

9. Coreeda

Formă de artă marţială australiană, ea a fost inspirată din mişcările cangurilor. Creată să-i ajute pe aborigeni să se apere fără să utilizeze arme, această tehnică foarte veche este astăzi recunoscută World Martial Arts Union. Pe scurt, ea se poate rezuma la o combinaţie de luptă şi dans tradiţional.

10. Rough and Tumble

Născut în sudul Statelor Unite ale Americii, această formă de luptă autorizează absolut toate procedeele. Luptătorii se pot muşca, rupe în bucăți, se pot zgâria şi apuca de orice parte a corpului. Se spune chiar că unii luptători şi-au pierdut literalmente bărbăția în durele încleştări din Rough and Tumble. Desigur, această artă marțială nu este recunoscută de nici o federație şi este foarte putin practicată.