Teleorman: PSD nu mai vede sustenabilă o alianţă cu PNL în judeţ

Purtătorul de cuvânt al PSD Teleorman, Victor Drăguşin,  primar al municipiului Alexandria, consideră că nu este normal ca liberalii să facă echipă cu social-democraţii în judeţ, iar în plan naţional să se alieze cu PDL şi chiar să se unifice, aşa cum au anunţat miercuri preşedintele PNL, Crin Antonescu şi cel al PDL, Vasile Blaga.
Romania TV
29 mai 2014, 09:50
Teleorman: PSD nu mai vede sustenabilă o alianţă cu PNL în judeţ

Nu ştiu de ce au mai făcut jocul cu noi (liberalii – n.r.). Nu ştiu de ce s-au mai aliat cu noi’, a declarat, pentru Agerpres, Victor Drăguşin, referindu-se la alianţa actuală la nivel judeţean dintre PSD şi PNL.

‘Din punctul meu de vedere consider că, dacă aşa stau lucrurile, liberalii nu pot fi şi la putere la nivel local şi în opoziţie pe plan naţional’, a precizat liderul local social-democrat.

El a arătat că deciziile cu privire la funcţiile deţinute de liberali în judeţ vor fi luate, în curând, într-o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean PSD.

Victor Drăguşin consideră că după unificarea dintre PNL şi PDL, actualii viceprimari liberali din Alexandria îşi pot pierde funcţiile deţinute în prezent.

PDL şi PNL au decis să FUZIONEZE. Vor susţine un candidat comun la prezidenţiale

Spynews
Dana Badea și Alin s-au despărțit, la scurt timp după ce au ieșit din arest! Influencerița trece prin momente grele
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Wizz Air a lansat o nouă ofertă limitată de care pot profita și românii. Sunt doar 10.000 de locuri disponibile
Capital.ro
România a ajuns o mare forță a Europei. Comoara la care oamenii au tot visat
Playtech.ro
INFERN în Grecia. Imagini apocaliptice, orașe evacuate, panică uriașă
DailyBusiness
Ministrul Agriculturii cere Comisiei Europene sprijin URGENT pentru fermierii afectaţi de secetă
Adevarul
Noua lege a pensiilor îi avantajează pe bugetari. Hossu: Legea trebuia bazată doar pe contributivitate
Spynews
Prețul pe care l-a plătit Ioana Grama pentru o noapte de cazare în Dolomiți. Suma depășește cu mult salariul minim în România
Spynews
Noi informații cutremurătoare despre ce se petrecea la Spitalul Pantelimon. Au fost făcute noi sesizări. Alte cinci decese sunt investigate 
Evz.ro
Cât costă, de fapt, șapte zile la all inclusive în Antalya. Sumă incredibilă
Ego.ro
Fotografie rară cu fiicele Danei Budeanu. Cât de mult au crescut gemenele creatoarei de modă, sunt studente în Marea Britanie
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
wowbiz.ro
Un al treilea ADN, găsit pe trupul doctoriței ucise. Cu cine era Marina în cabinet?!
Cancan.ro
Cine este tatăl Elizei Iliescu, de fapt. Adriana Iliescu i-a spus adevărul fiicei ei, în sfârșit
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Un al treilea tip de ADN a fost descoperit pe corpul Marinei Gavril, dentista ucisă în propriul cabinet medical. Cui aparține acesta
Capital.ro
Ungurii ne-au întrecut definitiv. Umilință pentru România. Toată planeta i-a aplaudat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
stirilekanald.ro
Ireal ce au găsit polițiștii în mașina jandarmului care s-a împușcat în cap! Breaking news!
substantial.ro
Donald Trump discută cu Elon Musk despre Ucraina și relațiile comerciale cu UE
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIA în SUA! DONALD TRUMP aruncă BOMBA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...