Iranul a lansat marţi noaptea rachete asupra forţelor din Irak conduse de SUA, la cinci zile după ce o dronă americană l-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani.
Reuters a preluat reacţia televiziunii la mesajul lui Trump pe Twitter, în care liderul de la Casa Albă susţinea: „Totul e bine! Rachete lansate din Iran asupra a două baze militare din Irak. Evaluarea pierderilor şi a pagubelor are loc chiar acum. Până acum, totul e bine! Avem cea mai puternică şi bine echipată armată din lume, de departe! Voi face o declaraţie mâine dimineaţă.” (miercuri – n. red.).
Preşedintele american vizitase în decembrie 2018 baza aeriană de la Ain al-Asad, una din cele lovite de iranieni, reaminteşte Reuters.
O sursă a aceleiaşi agenţii a afirmat că nu există deocamdată indicii despre victime din rândul forţelor SUA. Oficialii americani contactaţi de Reuters au refuzat să comenteze.