Acţiunile gigantului Mediaset, societatea lui Silvio Berlusconi care are în proprietate mai multe posturi de televiziune, s-au prăbuşit astăzi la bursa italiană. Scăderea a fost de 7,5%, moment în care, conform procedurilor, bursa a suspendat tranzacţionarea acţiunilor Mediaset. Această evoluţie are loc după ce marţi seară preşedintele italian a anunţat că Silvio Berlusconi va demisiona din funcţia de premier după adoptarea de către parlament a unui plan anticriză.