Temperaturi cu peste 40 de grade Celsius peste normalul perioadei în Antarctica. Şi la Polul Nord s-au înregistrat temperaturi neobişnuit de mari

Creşterea dramatică a temperaturilor din Antarctica şi Arctica i-a şocat pe oamenii de ştiinţă. Aceştia avertizează că temperaturile neobişnuit de ridicate vor deveni mai frecvente în zonele polare ca urmare a crizei climatice.
Oana Anghel
21 mart. 2022, 18:07
Temperaturi cu peste 40 de grade Celsius peste normalul perioadei în Antarctica. Şi la Polul Nord s-au înregistrat temperaturi neobişnuit de mari

Temperaturi Antarctica şi Polul Nord. La stația Concordia, aflată în Podișul Antarctic, s-a înregistrat vineri o temperatură record de -11,8 grade C, cu peste 40 grade C mai ridicată decât normele sezoniere. Stația Vostok a înregistrat o temperatură de -17,7 garde C, depăşindu-și propriul record cu 15 grade C.

În același timp, unele stații din apropierea Polului Nord au înregistrat temperaturi cu peste 30 grade C peste normal, cu recorduri doborâte în Norvegia și temperaturi neobișnuit de crescute înregistrate în Groenlanda și arhipelagul rusesc al Ținutului Franz Josef.

În Antarctica, a fost vineri cu aproximativ 4,8 C mai cald în comparație cu temperatura de referință înregistrată între 1979 și 2000, a raportat Associated Press. În aceeași zi, Arctica a înregistrat o temperatură cu 3,3 grade C mai ridicată decât media din 1979 până în 2000.

Temperaturi extrem de ridicate în Antarctica şi Polul Nord. Care este cauza

Ambele evenimente meteorologice sunt legate de transportul către pol al căldurii și al umidității”, a spus pe Twitter dr. Zachary Labe, climatolog la Universitatea de Stat din Colorado, potrivit The Guardian.

Alex Sen Gupta, profesor asociat la Universitatea din New South Wales din Sydney, a declarat că vânturile puternice care vin din Australia contribuie la temperaturile neobișnuite din Antarctica.

Citeşte şi Avertisment sumbru al oamenilor de știință! Pământul va fi lovit de mai multe furtuni geomagnetice

Am avut o combinație de sisteme meteorologice puternice peste Oceanul de Sud, la sudul Australiei, care s-au aliniat pentru a produce vânturi foarte puternice spre pol, care se întind din Australia până în estul Antarcticii”, a explicat specialistul.

Un râu atmosferic a fost, de asemenea, un factor care a contribuit major la temperaturile ridicate din estul Antarcticii, potrivit profesorului Julie Arblaster, cercetător climatic la Universitatea Monash.

Acestea sunt râuri de umiditate în aer care aduc aer cald și umed în anumite locuri. A existat unul cu adevărat semnificativ în acea regiune deasupra Antarcticii”, explică Arblaster.

Aerul umed a captat căldura peste continent, rezultând temperaturile foarte ridicate de la suprafaţă.

În acest moment, avem cea mai mică întindere a gheții înregistrată în Antarctica. O mare parte a gheţii din jurul Antarcticii care ar putea să se găsească în mod normal aproape de continent este acum în ocean. Ar fi foarte interesant de văzut dacă există vreo legătură între întinderea scăzută a gheții antarctice și aceste temperaturi calde”, mai spune Arblaster.

Cât de neobișnuite sunt astfel de temperaturi

Căldura din estul Antarcticii a fost un „eveniment extraordinar”, a spus Arblaster. „Temperaturile mai mari cu 15 – 40 grade C decât normalul periadei sunt anomalii”.

„Se pare că în multe zone din estul Antarcticii s-au înregistrat temperaturi şi cu peste 20 de grade Celsius mai mari decât cele normale. Încălzirea a început pe 15 [martie] și încă persistă”, spune Gupta.

În Arctica, temperaturile au crescut cu aproape 1 grad C în ultimul deceniu, nordul Siberiei și Arctica canadiană încălzindu-se de trei ori mai repede decât în ​​restul lumii. O temperatură record de 38 grade C a fost înregistrată în Arctica rusă în timpul unui val de căldură arctic în vara 2020.

Citeste si Oamenii de știință au spulberat cel mai comun mit al românilor. Ce se întâmplă de fapt dacă consumăm un pahar de vin pe zi

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Miză uriașă la nivel de autostrăzi. Se cere finalizarea urgentă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ucraina cedează în fața Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte