Meteorologii au anunțat temperaturi scăzute pentru următoarele zile. Descoperă ce trebuie să faci pentru ca vița de vie să nu se usuce. În cazul în care ai plantat deja vița de vie și nu îți dorești să se usuce din cauza temperaturilor scăzute, atunci trebuie să ții cont de următoarele sfaturi. Astfel, te asiguri că plantele vor rezista în ciuda fenomenelor extreme.
Potrivit ANM, în această perioadă temperaturile vor fi foarte scăzute. Așadar, în mai multe zone din țară, pe timpul nopții, termometrele vor arăta chiar și sub 0 grade.
Mulți oameni au apucat să planteze pomi fructiferi, inclusiv vița de vie. În schimb, alții au deja o viță de vie dezvoltată poate în grădină. Iar având în vedere avertismentele emise de ANM, sunt șanse mari ca gerul din următoarele zile să afecteze plantele.
În acest caz, când vine vorba de vița de vie, solul este cel mai important, iar dacă acesta este afânat în mod corespunzător, atunci căldura va fi conservată, iar în timpul nopții este eliberată treptat. În același timp, contează modul în care uzi vița de vie. Este recomandat ca înainte de îngheț să fie aplicate irigații ușoare. Apa poate păstra căldura, iar ulterior o eliberează lent. Totodată, ajută și la menținerea temperaturii peste pragul critic pentru muguri.
O altă metodă eficientă este amânarea tăierilor. Dacă ai deja o viță de vie crescută în curte, atunci întârzie lucrările de tăiere. În acest mod va fi încetinită dezvoltarea vegetației, iar mugurii nu vor fi deschiși când se produce înghețul.
Pe de alta parte, o metodă tradițională rămâne folosirea generatoarelor de fum. Poți aprinde focuri în rândurile de viță de vie. Aceste focuri controlate limitează pierderea căldurii pe timp de noapte. Așadar, chiar dacă temperaturile vor fi mici, în apropierea viței de vie va fi ceva mai cald, iar riscul ca planta să se degradeze scade.
O altă soluție este reprezentată de foliile de protecție sau instalațiile de încălzire cu ventilatoare. Acestea amestecă aerul rece de la sol cu cel cald, astfel că vița de vie va fi în siguranță.
„Înghețurile din aprilie pot pune mari probleme, dar nu sunt un capăt de lume. Dacă viticultorii sunt bine informați și reacționează prompt, mugurii vor supraviețui. Important este să monitorizeze constant prognoza meteo și să acționeze preventiv, nu reactiv”, a declarat inginerul horticol Andrei Dumitrescu, consultant în cadrul unui centru de consultanță agricolă din Dealu Mare, potrivit playtech.ro.