Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său moldovean, Nicolae Timofti, au fost cât pe ce să se ia la bătaie la summitul de la Minsk, potrivit Moskovski Komsomolet.
Totul se pare că a pornit de la discursul preşedintelui Nicolae Timofti care s-a arătat indignat de faptul că Rusia a impus embargou produselor moldoveneşti. Republica Moldova a semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană, iar liderul de la Kremlin a criticat autorităţile de la Chişinău pentru că nu s-au consultat cu Rusia privind această asociere.
Jurnaliştii prezenţi la reuniune spun că, deşi nu au auzit discuţia dintre cei doi lideri, au avut impresia că ambii preşedinţi au fost aproape să se ia la bătaie.