Teo Trandafir, decizie radicală în legătură cu fiica sa, Maia: „Are o vârstă la care nu se mai recomandă acest lucru”

Teo Trandafir e mândră de fiica sa, chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat, iar tânăra domnișoară are și alte priorități.
Alina Costache
29 mart. 2024, 15:48
Teo Trandafir, decizie radicală în legătură cu fiica sa, Maia:
Teo Trandafir, despre relația cu fiica ei, Maia

Teo Trandafir şi-a dat demisia de la radio, dar, cu toate acestea, are un program extrem de încărcat în fiecare zi, fiind implicată la ora actuală în mai multe proiecte, precum ar fi emisiunea de pe Kanal D 2, dar și podcastul, propriul său proiect. Astfel, pentru a putea să ducă toate aceste lucruri la bun final, aceasta spune că trebuie să ai o disciplină bine pusă la punct și un program cât mai atent conturat.

Este foarte important ce am de făcut în ziua respectivă. Fiecare zi este diferită și trebuie privită așa cum vine. Sunt un om disciplinat, cu o rutină matinală bine conturată, mă trezesc dimineață, am grijă să mă hidratez corespunzător, trec prin revista presei și apoi plec fie spre studio, fie să filmez podcastul. Seara mă relaxez, citesc, mă întâlnesc cu prieteni. Acum sunt seri în care nu ratez “Insula de 1 milion”, un reality care mi se pare extrem de interesant, un experiment social în care natura umană este “personajul principal”, a declarat Teo Trandafir pentru SPECTACOLA.

Teo Trandafir şi-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”

Chiar dacă celebritatea e frumoasă și sentimentul de apreciere este unul extrem de copleșitor, aceasta ne spune că, în aceeași măsură, au existat și momente în care și-ar fi dorit intimitate și o viață privată de ochii lumii.

Mie mi se pare că a fi un om cunoscut și iubit este un privilegiu. Am avut și momente când mi-am dorit să nu știe nimeni că sunt Teo Trandafir, dar asta e firesc. Atunci când ieși cu prietenii și ieși în public îți dorești să ai parte de intimitate și liniște.”, a mai spus prezentatoarea TV.

Teo Trandafir, despre relația cu fiica ei, Maia, de aproape 20 de ani: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine”
Teo Trandafir: „Mi se pare că punctualitatea este un semn de respect”

Mai mult, dacă trebuie să știi ceva extrem de important despre Teo Trandafir, acel lucru este faptul că vedeta pune accent pe punctualitate, indiferent de context și de situație. Acest criteriu este foarte important pentru vedeta de la Kanal D.

„Nu cred că mai este ceva ce publicul nu știe despre mine. Sunt foarte punctaulă, chiar fixistă din acest punct de vedere. Mi se pare că punctualitatea este un semn de respect.”, a continuat ea.

În final, Teo Trandafir ne spune și ce decizie a luat în privința fiicei sale, Maia. „Maia este bine. Tot ce îmi doresc eu pentru ea este să fie fericită. Nu mai intervin în deciziile ei, pentru că deja are o vârstă la care nu se mai recomandă acest lucru.”, ne mai spune Teo Trandafir.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!