Teodor Hossu-Longin, despre condiţia scriitorului în România anului 2018. Ce urmează după marele succes „Mortua Est”

Teo, ne cunoaștem de aproape 25 de ani, așa că voi începe acest interviu cât se poate de direct. Care este condiția scriitorului în România anului 2018?

THL: E greu să mă pronunț în numele tuturor scriitorilor din țară, mai ales că sunt destul de mulți, dar cred că problemele cu care m-am confruntat și mă confrunt eu sunt cam aceleași pentru toți. Există câteva valori consacrate – nu vreau să fac nicio nominalizare, pentru că mi-e frică să nu omit pe cineva – care au reușit să-și câștige existența din scris, însă pentru cei mai mulți această chemare este o simplă pasiune. Nu discut despre autorii cărților, să le zic, de consum, acela este un capitol separat, pe care nu-l abordez. Prozatorii și poeții zilelor noastre sunt conștienți că au șanse minime să câștige ceva în plan financiar de pe urma actului lor de creație. Motive sunt nenumărate: autorii contemporani – mai ales cei tineri – nu se cumpără aproape deloc, piața autohtonă de carte, în întregul ei, este prăbușită, iar dacă, totuși, există un oarecare succes de piață, circuitul banilor pe traseul editură – librărie – scriitor se blochează invariabil, astfel încât în buzunarul celui din urmă nu ajunge mai nimic. În aceste condiții, un scriitor contemporan este obligat să-și găsească un loc de muncă bine remunerat pentru a se putea întreține pe sine sau o familie, altfel este muritor de foame. Chiar și statutul omului de cultură, la modul general, s-a schimbat radical din 1989 încoace. Actorii, scriitorii, muzicienii, pictorii erau adevărate vedete, iubite și respectate, acum trăim într-o dictatură a non-valorilor și a mediocrității ridicate la rang de religie.

Să înțelegem că era mai bine „înainte”? Asta ar contrazice total ce susține Mircea, personajul principal din romanul tău, „Mortua Est”.

THL: Nu, nici vorbă. Perioada de dinainte de Revoluție, mai ales anii ’80, reprezintă un coșmar prin care nu mai trebuie să trecem niciodată! Istoria comunismului ar trebui nu predată, ci aprofundată serios, în special la liceu, deoarece adolescenții de astăzi habar nu au prin ce au trecut părinții și bunicii lor. Povestea lui Mircea este povestea miilor de tineri care au părăsit România după mineriada din iunie 1990, sătui de totalitarism și înfricoșați de neocomunismul iliescian care se instaurase atunci. El face parte din generația celor care au sperat că țara asta chiar are o șansă să iasă din coșul de gunoi al istoriei unde o aruncase Ceaușescu. Din păcate pentru miile de Mircea, bâtele minerilor i-au azvârlit într-o realitate cruntă, așa încât au ales să fugă în Occident. Problema cea mai mare este că exodul românesc continuă, ceea ce demonstrează că nu am învățat prea mult din istorie și suntem pe cale să repetăm uriașele greșeli pe care le-am făcut. Diferența dintre personajul principal din romanul meu și cei care au emigrat, este că el se întoarce în țară înainte de 2000, după ce realizează că integrarea în Germania nu este atât de ușoară pe cât și-a închipuit. El crede sincer că democrația a schimbat mentalitățile, dar, din păcate… Nu spun mai mult, pentru că ar însemna să dezvălui toată intriga și ar fi păcat.

Să ne întoarcem puțin la vremea când eram colegi la Ziua și publicai prima ta carte, „Crima și alte povestiri”, care a și avut succes, dar nu ai mai continuat să scrii, de ce s-a întâmplat asta?

THL: În 1998 mi s-a acceptat tipărirea la prestigioasa editură Cartea Românească a unui volum de proză scurtă, pentru care am și primit premiul de debut acordat de Uniunea Scriitorlor. Tata – prozatorul Valentin Hossu-Longin – m-a și atenționat atunci că o asemenea distincție mă obligă foarte mult, dar la 26 de ani mi se părea că am alte priorități în viață. A fost nevoie să treacă aproape două decenii și ca tata să se stingă în urma unei lungi suferințe pentru a mă putea motiva să termin „Mortua Est”. Am simțit că-i sunt dator cu acest roman, mai ales că el a crezut tot timpul că am talent de scriitor și asta este menirea mea. Știu că de acolo de sus mă privește și este mândru de drumul pe care am pășit, până la urmă. Volumul a fost foarte bine primit, a obținut în ianuarie 2018 premiul pentru proză al editurii Cartea Românească, cronicile și recenziile fiind măgulitoare. Să spun doar că scriitorul Ioan Groșan – mentorul care a fost alături de mine încă din 1998 și m-a încurajat mereu să scriu – afirma despre roman, nici mai mult, nici mai puțin, decât că: „Prin Mortua Est, Teodor Hossu-Longin intră pe primul raft al prozei românești contemporane”.

Grație unei campanii de promovare on-line pe care am gândit-o și realizat-o singur, dar și faptului că am foarte mulți prieteni și amici care mă apreciază, am reușit să epuizez tirajul în nici 10 luni, fapt care m-a bucurat enorm. Sper ca în finalul acestui an să existe o reeditare a romanului, deoarece încă sunt destule cereri.

Din câte am înțeles din discuțiile noastre, nu vor mai trece încă 20 de ani până la următoarea carte.

THL: Nu, nici vorbă. Vreau să recuperez timpul pierdut și de aceea am lucrat mult în iarnă – e perioada în care scriu cel mai bine – reușind să termin un nou volum de proză scurtă, care se va numi „13, cu noroc”. I-am pus acest nume pentru că sunt 13 povestiri noi, numărul acesta fiind, iată!, unul norocos pentru mine. Cartea va readuce în prim-plan și volumul meu de debut, „Crima și alte povestiri”, prozele publicate în 1998 fiind integrate în lucrare. Am avut două motive pentru decizia de-a retipări „Crima…” în acest fel. În primul rând, am simțit că poveștile tinereții mele chiar merită să fie cunoscute de cât mai multă lume, în condițiile în care în ’98 nu am avut cum să le promovez, deoarece nu exista Facebook, iar internetul era abia la începuturi. În al doilea rând, am considerat că ar fi frumos să mă pun pe mine, practic, în oglindă, la distanță de 20 de ani. E foarte interesant să vezi cum evoluează scrierea unui autor odată cu înaintarea în vârstă. „13, cu noroc” este un proiect susținut și apreciat de doi prieteni la care țin foarte mult: scriitorii Andrei Novac și Cosmin Perța, ultimul fiind și redactorul cărții care va intra în tipar la jumătatea lunii octombrie, la Editura Paralela 45. Cel mai probabil vor fi două lansări la București, cum am făcut și cu „Mortua Est”, una la Green Hours, cealaltă la prestigiosul târg Gaudeamus, în noiembrie.

Aminteai puțin mai sus că unul dintre motivele pentru care nu se cumpără literatură română contemporană este că autorii nu sunt cunoscuți, ce ar trebui să se facă pentru a se schimba această situație?

THL: Există soluții, din nefericire nu prea sunt fonduri pentru a le implementa. Totuși, cred că autorii ar trebui să fie mai prezenți în zona de „social media”, să se promoveze pe Facebook, pe Instagram, să fie activi pe platforme de genul Goodreads, pe forumuri, pe grupuri literare. Să părăsească turnul de fildeș în care singuri s-au autoexilat, nemulțumiți că volumele lor nu se vând singure și acuzând adolescenții că nu citesc. Acesta este un mit fals! Bun, sunt de acord că tinerii preferă să petreacă mult timp pe telefoanele inteligente sau tablete, dar asta nu înseamnă că trebuie să generalizăm și să stigmatizăm o întreagă generație. Am început anul trecut în octombrie un proiect pe care l-am intitulat „Cu cartea prin liceu”, după ce Lucia, fata mea de 16 ani, mi-a spus că la Colegiul Național „I.L. Caragiale”, liceul ei – dar și liceul pe care l-am absolvit atât eu cât și tata și fratele meu, Emil – există un „laborator de literatură”. Inițiativa, care aparține directoarei Andreia Bodea, mi s-a părut extraordinară și după ce am discutat cu dânsa, am decis să organizăm acolo întâlniri cu elevii care citesc. Am plecat de la următoarea idee: ce motiv ar avea un tânăr care intră într-o librărie să aleagă autorul X sau Y, dacă nu-i cunoaște, dacă nu știe nimic dspree ei? Ca atare, am adus lângă mine diverși scriitori români de 30-50 ani și am început să mergem „Cu cartea prin liceu”. Am debutat la „Caragiale”, unde am organizat întâlniri interesante de trei ori, după care am fost primiți extraordinar și la „Grigore Moisil” și „Nicolae Kretzulescu”, în București, dar și la Şcoala Generală nr. 4 „Mircea Cel Batran” şi la Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”, unde am fost invitați de domnul Marian Ghiță, managerul Bibliotecii Municipale din Curtea de Argeș. Am descoperit, de fiecare dată, elevi extraordinari, cu care am petrecut ore superbe, am discutat „câte-n lună și în stele” despre cărți, filme, muzică, planuri de viitor, comunism, totalitarism, democrație, libertate și multe altele. Sunt tineri talentați, cu minți ascuțite, care au vise frumoase pe care vor să le materializeze în România. După ce i-am cunoscut am realizat că țara asta, în ciuda prezentului tulbure, chiar are un viitor, dacă vom ști cum să-i cultivăm și să-i promovăm pe acești copii frumoși. Vom reîncepe în octombrie întâlnirile noastre „Cu cartea prin liceu” și le vom face cunoscute publicului prin intermediul site-ului www.cucarteaprinliceu.ro, paginii și grupului de Facebook.

Din tot ce-mi spui pari un tip ocupat, mai are sens să te întreb în ce alte proiecte mai ești implicat?

THL: Am încheiat mai devreme decât mă așteptam sezonul 9 al tv-show-ului pescăresc „Mincinoșii”, undeva la jumătatea lunii iulie, din cauza unor parteneri pentru care promisiunile sunt făcute doar pentru a fi încălcate, iar onoarea este un cuvânt golit de orice conținut, dar asta m-a ajutat să mă concentrez la un proiect pe care îl coordonez și cu care mă mândresc foarte mult. Este vorba despre volumul „Oameni mari care au făcut România Mare”, o carte a mamei mele, Lucia Hossu-Longin, în care este prezentată generația fenomenală care a reușit Unirea de la 1918. Sunt dezvăluite personalități uriașe, atât români, cât și străini, despre care foarte multă lume nu știe aproape nimic. Sărbătorim 100 de ani de la crearea României Mari și nu se vorbește aproape deloc despre frații Ion și Alexandru Lapedatu, Vasile Stoica, George Pop de Băsești sau Ioan Ciordaș, ca să dau doar câteva nume ale celor care și-au dedicat viața împlinirii visului Marii Uniri. Toți acești oameni fenomenali au fost ‘actori principali’ într-o serie de filme documentare marca „Memorialul Durerii”, dedicate momentului 1 Decembrie 1918, iar acum, grație prietenului Andrei Ruse și Editurii Hyperliteratura, vom avea la începutul toamnei și un volum dedicat lor. Pentru că – nu-i așa? – „verba volant, scripta manent”.