„Doresc să-mi exprim regretul şi să cer scuze tuturor românilor din diaspora care nu au putut să-şi exercite dreptul de vot sau care au fost obligaţi să stea la coadă ore întregi pentru a putea vota. În pofida măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Externe privind creşterea numărului secţiilor de votare din străinătate, care au ajuns la 441, procesul de votare în mai multe state, în special în Europa, nu s-a desfăşurat în condiţii bune sau satisfăcătoare”, afirmă Teodor Meleşcanu, într-un mesaj transmis luni seară.
El adaugă că, în consecinţă, a dispus o anchetă în ţările în care s-au semnalat „situaţii regretabile”, pentru a stabili cauzele şi măsurile necesare pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente.
„De asemenea, am solicitat elaborarea în regim de urgenţă a unei analize la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, pentru identificarea de soluţii concrete şi propuneri de modificări legislative care să contribuie la dezvoltarea unui sistem de votare adaptat nevoilor diasporei”, mai arată Meleşcanu.
Între timp, petiţia online iniţiată de comunitatea Declic prin care se cere demisia ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, „pentru sabotarea, încă o dată, a românilor de peste hotare şi a dreptului acestora de a vota”, a fost semnată de peste 84.000 de persoane.
„Noi, semnatarii petiţiei şi români cu drept de vot, îi cerem demisia lui Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe şi responsabil pentru organizarea alegerilor în diaspora. Cerem demisia pentru sabotarea, încă o dată, a românilor de peste hotare şi a dreptului acestora de a vota. Vă îndemnăm să vă daţi demisia urgent, pentru că sunteţi incompetent”, se arată în textul petiţiei