Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a fost întrebat de premierul Victor Ponta în şedinţa de guvern de marţi despre discuţiile tehnice pe care acesta le-a purtat cu reprezentaţii FMI şi cei ai Comisiei Europene, discuţii despre care Teodorovici a spus că au fost „în regulă”.
„Au apreciat faptul că într-adevăr această rectificare se încadrează în ţinta asumată de 1.83, dar în suma absolută de 13 miliarde de RON, inclusiv poziţia Consiliului Fiscal este una pozitivă”, a declarat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.