Teodorovici: Până la sfârşitul anului, la Comisia Europeană vor fi trimise facturi de 3,5 miliarde de euro

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, duminică, la un eveniment organizat de instituţia pe care o conduce, că deşi în primele cinci luni ale anului nivelul de absorbţie a fost sub aşteptări, la finalul anului obiectivul de 3,5 miliarde euro va fi atins, transmite Agerpres.
Romania TV
15 iun. 2014, 14:28
Teodorovici: Până la sfârşitul anului, la Comisia Europeană vor fi trimise facturi de 3,5 miliarde de euro

„La final de an (…) vom atinge obiectivul pe care l-am spus, acela de peste 3,5 miliarde de euro în facturi către Comisia Europeană. (…) E adevărat, în primele cinci luni ale acestui an ceea ce noi am estimat a fost sub aşteptările pe care le-am avut iniţiale pentru că sunt multe facturi care nu ajung încă la noi din partea marilor companii de lucrări, în special la mediu şi la transport”, a explicat Teodorovici.

El a arătat că în cursul acestei luni vor avea loc discuţii cu toate companiile de construcţii şi cu cei care supervizează aceste lucrări pentru a vedea exact care sunt cauzele.

Teodorovici a enumerat şi o parte din cauzele care au dus la această situaţie. „În primul rând sunt companii care (…) au licitat cu preţuri foarte mici. Mai mici decât ar fi putut să fi făcut acele lucrări, motiv pentru care acum efectiv sunt blocate. Un alt motiv este că unele companii au dispărut şi atunci am mers către subcontractori (…) să termine contractele, deci motive de acest fel. O să modificăm în primul rând legislaţia pe achiziţii publice ca să nu mai permită astfel de situaţii, să nu se mai (…) conteste atât de des precum se întâmplă astăzi şi multe astfel de situaţii pe care dorim să le evităm”, a declarat Teodorovici.

Referindu-se la fondurile europene alocate României în actualul cadru financiar, ministrul a afirmat că aceste sume vor fi cheltuite în proporţie de 80% până la finalul anului 2015. Întrebat ce se întâmplă cu restul de 20%, Teodorovici a răspuns că este „un risc pe care România îl are pentru perioada 2009-2012 când lucrurile au stagnat efectiv”.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat, duminică, în parcul Kiseleff, la evenimentul „Şi eu sunt cetăţean european! Aceasta este România mea!” unde au fost premiaţi elevii câştigători la concursul de pictură, desen, grafică şi fotografie cu aceeaşi temă.

Teodorovici a afirmat că ministerul pe care îl conduce va intensifica acţiunile de acest gen în perioada următoare, pentru a face cunoscute în rândul copiilor, dar şi adulţilor, cât mai multe informaţii despre Uniunea Europeană.

„E un motiv pentru noi să intensificăm astfel de acţiuni în şcoli, licee, chiar şi facultăţi, pentru a cunoaşte cât mai mult ceea ce înseamnă UE, care sunt avantajele de a fi membru, care sunt obligaţiile noastre ca membru al UE şi nu doar atât. E o campanie pe care o să o lansăm în următoarea perioadă intensiv în toată ţara”, a adăugat ministrul.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Peștele care este potrivit pentru orice buget. Oamenii economisesc 30% dacă îl cumpără congelat
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care nu stau la adresa din buletin. Au nevoie de acest document
Playtech.ro
Casă de vacanţă în Toscana cu 3.000 de euro. Are două camere, 40 de mp şi o boxă de depozitare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxele care cresc în toată România. Lista completă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă buletinele. A venit ordinul UE. Cum vor arăta noile acte de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Românii care primesc 1.000 de lei în plus la pensie chiar din aprilie! Mai mult, se pensionează la 60 de ani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia