Teodorovici: POSDRU va fi unul dintre cele mai bune sisteme din Europa

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a afirmat, joi, la Alba Iulia, că semnalele pe care le are din partea misiunii de audit din partea Direcţiei Generale de Muncă din Comisia Europeană, prezentă în aceste zile în ţara noastră, sunt extrem de bune.
Romania TV
02 oct. 2014, 17:37
Teodorovici: POSDRU va fi unul dintre cele mai bune sisteme din Europa

„Astăzi chiar se află în România o misiune de audit din partea Direcţiei Generale de Muncă din CE, care auditează practic unul din programele operaţionale, cel de Resurse Umane. Cel puţin din semnalele pe care le-am avut până aseară, de la ceea ce s-a desfăşurat în această misiune, lucrurile sunt extrem, extrem de bune. Aprecierile au fost la superlativ”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Eugen Teodorovici.

Ministrul susţine că Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) va avea dintre cele mai bune sisteme din Europa, pentru că, acum, gradul de acurateţe al acestuia este aproape de sută la sută.

„Programul Operaţional de Resurse Umane, care, din păcate, ne-a creat nouă ca ţară o imagine negativă, va fi unul dintre cele mai bune sisteme din Europa, pentru că gradul de acurateţe, acum, a sistemului este de 99,95%. Este un sistem care, în orice moment, poate spune absolut orice despre ceea ce înseamnă proiect pe POSDRU, absolut despre orice persoană implicată în POSDRU, despre fiecare cheltuială a modului în care s-a făcut, care au fost corecţiile financiare. Este o imagine fidelă a tot ce înseamnă această finanţare”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul a opinat că, pe baza a ceea ce s-a făcut până în prezent şi a ceea ce se face în acest an, niciun român, fie parlamentar, ministru, oameni din administraţie sau oameni simpli, nu are voie să spună că obiectivul de sută la sută pe următorul cadru financiar nu poate să fie atins.

„Nu avem voie să spunem că vom avea mai puţin, atâta timp cât noi deja vom atinge anul viitor 80% din actualul cadru financiar, în condiţiile în care cinci ani au fost ani practic inexistenţi în partea de fonduri europene”, a spus demnitarul.

Eugen Teodorovici a apreciat că lucrurile sunt pozitive. „România, din dialogul pe care-l avem mereu cu Bruxelles-ul, este clar că şi-a recăpătat poziţia de stat egal cu toate celelalte. Este clar că astăzi poziţia pe care România o prezintă şi o susţine în faţa Bruxelles-ului pe diferite teme în zona de fonduri europene prezintă respect şi încredere”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, către CE, va fi atins nivelul de cel puţin 2,9 miliarde de euro în acest an. „Este minimumul pe care noi trebuie să-l transpunem în facturi pentru a nu pierde niciun fel de euro alocat României. Depăşim acest nivel. Eu vreau să depăşim ceea ce am făcut anul trecut, adică 3,5 miliarde de euro. Ca şi sume de intrat în România, până în prezent deja au intrat două miliarde de euro, iar până la final de an, mai intră cel puţin un miliard de euro. Undeva la 3,3 miliarde de euro vor intra în acest an în România, mai mult cu peste 500 de milioane de euro faţă de ceea ce a intrat în 2013”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Acesta a subliniat că nu este absolut niciun fel de pericol vizavi de ceea ce înseamnă trimitere de facturi, primire de sume de la Bruxelles. „Mai mult, cum şi primul-ministru a afirmat foarte clar, niciun fel de proiect european (…) nu va suferi în ceea ce înseamnă plata de plăţi. Noi asigurăm în mod constant şi la timp plăţile către beneficiar. (…) Deci, în niciun caz nu vor fi întârzieri la ceea ce înseamnă plăţi către beneficiari. Din punctul meu de vedere, lucrurile în România sunt pe drumul cel bun, spre acel plafon de 80% anul viitor”, a declarat Teodorovici.

Ministrul a mai spus că îşi doreşte foarte mult ca anul viitor, până la finalul acestuia, o mare parte din sumele pentru următorul cadru financiar să fie în mare parte contractate, pentru că e foarte important ca banii aceştia să fie cheltuiţi în prima parte a perioadei, nu către final. „În primii cinci ani, începând cu acest an, România trebuie să cheltuie mare, mare parte din aceste fonduri, din cele 43 de miliarde de euro, pentru că numai aşa putem să recuperăm decalajele economice între noi şi alte state dezvoltate din Europa de Vest”, a conchis Teodorovici.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Câte zile libere legale au mai rămas în 2025. Data la care vine următoarea minivacanță
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Micul ban pe care orice român îl avea în buzunar costă acum o mică avere. Poţi lua chiar şi 5.500 de lei dacă îl ai
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Serialul interzis de Ceaușescu, revine. A creat isterie în România
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Lovitură în alegeri! Candidatura a fost respinsă!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?