Teodorovici vrea să-şi amendeze colegii din Guvern care depăşesc bugetul. Dispare „sporul de praf”

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat, la Antena 3, că îi va amenda pe toți miniștrii care nu se încadrează în bugetul prevăzut în acest an pentru ordonatorii principali de credite. Teodorovici a spus că este dispus să se amendeze singur, în cazul în care se va număr printre cei care cheltuie mai mult decât le permite bugetul.
Iulian Tudor
12 iun. 2019, 08:30
Teodorovici vrea să-şi amendeze colegii din Guvern care depăşesc bugetul. Dispare

Eugen Teodorovici a amintit că OUG 114 permite amendarea cu până la 100.000 a ordonatorilor principali de credite care nu se încadrează în buget.  „E obligaţia ta ca demnitar să te asiguri că în acea zonă creşti veniturile şi scazi cheltuielile cu o activitate cât mai eficientă (…) De asta noi am pus în Ordonanţa 114 de anul trecut o obligaţie pentru fiecare ministru în parte să se încadreze în bugetele alocate şi în cazul în care nu o face chiar să aibă şi o amendă până la 100.000 de lei. Este pusă acolo tocmai ca să responsabilizăm fiecare ministru în parte”, a spus Teodorovici. „Îmi aplic și mie amenda, dacă e să încalc legea”, a dat asigurări șeful Finanțelor.

Citeşte şi Eugen Teodorovici: Nu există niciun pericol ca la 1 septembrie să nu crească punctul de pensie cu 15%. Banii sunt prevăzuţi în buget

Spor de praf în ministere

Acesta s-a plâns că unele ministere au făcut angajări peste posibilitățile bugetare sau acordă sporuri nejustificate cum ar „sporul de praf”.

„Sunt analize de acest tip care arată ca în biroul nu ştiu care, într-un minister, praful sau particulele din aer duc la obligaţii de acest tip. Poate doamna de serviciu sau cineva de acolo nu a curăţat cum trebuia respectiva încăpere şi pentru care un întreg minister sau agenţie primeşte un astfel de spor”, a spus ministrul de Finanțe. Într-o circulară a Ministerului de Finanțe din aprilie se arată că majoritatea ordonatorilor principali de credite nu au identificat măsuri de reducere a cheltuielilor de personal și au solicitat fonduri suplimentare prin rectificare de buget, însă MFP nu va face acest lucru pentru a nu afecta investițiile. Invitat să comenteze acest document, Eugen Teodorovici a spus că circulara nu reprezintă o intenție a ministerului de a trece la concedieri de personal în rândul bugetarilor și nici faptul că Guvernul nu intenționează să-și respecte angajamentele față de pensionari și unele categorii din sectorul public. „Vizavi de partea de pensii ce ne-am asumat este prevăzut şi în bugetul pe 2019 ca şi sumă. La 1 septembrie punctul de pensie creşte cu 15%, foarte clar, nu e niciun fel de dubiu. La nivel de salarii, legea bugetului s-a dat în acest an. În acea lege erau clar bugetele pe fiecare minister, agenţie în parte. Nu s-a schimbat absolut nimic”, a adăugat Eugen Teodorovici.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lidl bagă în magazine, de sâmbătă, 15 martie 2025, produsele pe care toți românii le caută. Sunt reduceri substanțiale la ele
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
O nouă lege promulgată de Ilie Bolojan. Românii care riscă cinci ani de închisoare
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Cine e bărbatul care l-a împușcat accidental pe jandarmul Răzvan Arnăut. Tocmai EL a comis o asemenea greșeală!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante