TEORIA CONSPIRAŢIEI. Arhivele Vaticanului deţin dovezi cum că Iisus Hristos a fost trimsul extratereştrilor pe Pământ

Arhivele de 80 de kilometri ale Vaticanului ar conţine dovezi potrivit cărora  Iisus Hristos ar fi trimisul extratereştrilor.
Iulian Tudor
23 oct. 2019, 09:00
TEORIA CONSPIRAŢIEI. Arhivele Vaticanului deţin dovezi cum că Iisus Hristos a fost trimsul extratereştrilor pe Pământ

Mulți conspiraționiști cred ca arhivele conțin corespondențe între Sfântul Paul și Împăratul Nero, referitoare la existența lui Iisus și a descendenților săi biologici, care redau informaţii despre viaţa extraterestră sau despre locul în care se află Sfântul Graal, scrie a1.ro. De asemenea, sunt și oameni care cred că Vaticanul ar putea ascunde dovezi cum că Iisus nu a existat și cu siguranță Biserica Catolică are ceva de ascuns.

Arhivele secrete ale Vaticanului sunt, fără îndoială, în fruntea listei cu cele mai misterioase locuri din lume. Acolo se află și câteva dintre cele mai importante documente din istoria Europei, astfel că însuşi Papa nu are acces deplin la întreaga arhivă.

Citeşte şi Ce trebuie să faci atunci când îţi este frică. Fă semnul crucii. Pilda fântânii otrăvite

Despre arhive se ştie că au fost sub protecţie strictă, şi că au fost închise până în 1881, când anumitor erudiţi catolici li s-a permis să deschidă clădirea aflată sub Muzeul Vaticanului. Cu toate acestea, există o condiţie: cel care vrea să consulte un anumit document trebuie să ştie exact care este acela; nu au permisiunea să caute prin toate documentele, la întâmplare.

Documente secrete care au fost dezvăluite publicului

Pentru a sărbători 400 de ani de la înfiinţarea arhivei, Vaticanul a publicat unul dintre cele mai importante documente din istoria religiilor: bula papală prin care Martin Luther era excomunicat. Aceasta datează din anul 1521 şi este singura copie care a supravieţuit. Un alt document este o petiţie a 81 de clerici şi lorzi englezi care cereau anularea căsătoriei dintre Regele Henri al VII-lea şi Caterina de Aragon.

Documentul de aproape un metru a fost redactat în 1530, când singura modalitate ca un rege să divorţeze era să obţină anularea de la Biserica Catolică. Desigur, regele era disperat să se despartă de Caterina acesta neputând să îi ofere un moştenitor, iar el fiind îndrăgostit de Anne Boleyn. Orişicât, el nu a obţinut aprobarea catolicilor, aşa că a întemeiat propria biserică, cea anglicană.

Multe dintre cele publicate de către Vatican marchează momente importante din istoria europeană demult uitate. De exemplu, scrisoarea Reginei Maria Stuart către Papa Sixtus al V-lea, scrisă cu câteva săptămâni înainte ca aceasta să fie executată pentru că a plănuit asasinarea Reginei Elisabeta I. În scrisoare, regina Scoţiei îşi declară credinţa faţă de Biserica Catolică şi susţine că duşmanii ei au minţit, implicând-o în tentativa de asasinat.

Desigur, în timpul Evului Mediu, Biserica avea adesea mai multă putere decât Curtea regală. Aşa se face că multe dintre documente sunt transcripturi ale proceselor sau alte mărturii legate de acestea. Unul dintre ele este celebrul proces al lui Galileo Galilei pentru erezie.

În secolul al XVII-lea, Galileo a fost pus sub acuzaţie după ce a afirmat că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Biserica a fost îngrozită de spusele omului de ştiinţă care demonta ideea religioasă conform căreia Pământul este în centrul universului. Conform documentelor publicate de Vatican, Galileo a susţinut că teoria a fost o simplă întrebare, şi nu o convingere de a sa. Pledoaria sa nu a fost crezută, aşa că în 1633, Papa Urban al VIII-lea l-a găsit vinovat pe Galilei de erezie.

Unul dintre cele mai exotice documente pe care Biserica le-a publicat este scrisoarea unei împărătese din China, ce datează din 1650. Aceasta a fost scrisă pe mătase, de către împărăteasa Dowager Wang, care după vizita unui preot iezuit s-a convertit la catolicism. Ea şi-a schimbat numele în Elena, iar pe cel al fiului său adoptiv în Constantin.

Mergând pe linia documentelor care să nu poarte o încărcătură negativă precum cele ale procesului lui Galilei, Vaticanul a scos din arhive schiţa unei maşinării zburătoare, realizată de preotul Bartolomeu Lourenco de Gusmao. Aparatul, care arată ca o pasăre uriaşă şi care nu a fost terminat niciodată, a fost conceput în secolul al XVI-lea. El a susţinut că va pune obiectul în mişcare pe 24 iunie 1709, însă demonstraţia nu a mai avut loc niciodată.

Vaticanul – „Mecca” creștinilor

Vaticanul este locul care a adunat în decursul timpului, unele dintre cele mai mari comori culturale ale omenirii. Ţinta principală a teoriilor conspiraţiei, acesta este unul dintre cele mai vizitate locuri din lume.

Însă foarte puţini dintre cei care trec pragul Cetăţii Vaticanului bănuiesc că aici sunt ascunse unele dintre cele mai importante documente secrete, menite să schimbe istoria omenirii. Este vorba despre mari adevăruri, care dacă ar fi făcute publice ar schimba radical ideea despre viaţă. Surse neoficiale susţin că documentele din arhivele Vaticanului descriu cu lux de amănunte locul unde au fost ascunse artefacte precum Sfântul Graal, Chivotul Legii sau descriu numeroase evenimente din istorie, dar şi implicarea extratereştrilor în evoluţia umană.

Fiind unul dintre cele mai bine păzite locuri din lume, în arhivele Vaticanului doar patru oameni au acces la aceste documente: Cardinalul Raffaele Farina (bibliotecar), Jorge Maria Mejia și Luigi Poggi (arhivisti emeriti) și Sergio Pagano (seful arhivelor secrete). Toţi ceilalţi, inclusiv reprezentanţi ai Vaticanului, care doresc să citească un document din arhivele secrete trebuie mai întâi să-l solicite ca şi cum ar trebui să-i cunoască existenţa dinainte.

Jurnalişti din întreaga lume au încercat să pătrundă în arhivele pe care Vaticanul le ascunde în imensa bibliotecă, dar niciodată nu le-a fost îngăduit accesul. Când aceştia au întrebat motivul pentru care aceste documente sunt atât de bine păstrate, reprezentanţii Vaticanului au replicat că este vorba despre chitanţe, corespondenţa regală, cât şi alte „hârtii” administrative de care nu poate fi nimeni din exterior interesat.

Cu toate acestea, de-a lungul timpului unele informaţii au „răsuflat”, fiind recunoscute şi făcute publice. Unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Vaticanului a fost ţinut în taină timp de 83 de ani. Este vorba despre textul documentului privind cel de al treilea secret al Fatimei, document depus la Vatican în anul 1917 și făcut public în anul 2000. Alte informaţii din culisele Vaticanului vorbesc despre relaţia strânsă a preşedintelui Francoise Mitterrand cu papalitatea şi cu cei mai mari intiaţi.

Cel care a avut acces la cele mai secrete documente a fost marchizul Andre De La Franquerie, care a fost omul de încredere a cinci papi. El a avut acces la toată biblioteca Vaticanului și a participat la cele mai secrete discuții purtate între inițiați.

Franquierie susține că Vaticanul deține documente cu privire la atacurile teroriste din întreaga lume, despre secretele oamenilor politici, despre Dominique Strauss Khan, șeful FMI. Despre acesta, Franquierie spunea că era un om puternic, știa prea multe și urma să devină președinte al Franței. Trebuia oprit cu orice chip şi a fost. I s-a înscenat că ar fi agresat sexual o menajeră de la un hotel.

Cel mai controversat subiect despre care se spune că Vaticanul ar deţine dovezi este viaţa lui Iisus. Conform documentelor din interiorul Vaticanului, Iisus nu ar fi fost cel pe care îl credem noi în ziua de astăzi. Există numeroase scrisori între Sfântul Paul şi Împăratul Nero, care detaliază viaţa şi personalitatea lui Iisus.

Se spune că Iisus ar fi fost trimisul extratereştrilor pe Terra şi ar fi luat formă fizică umanoidă doar pentru a părea un om ca toţi ceilalţi. De asemenea, în interiorul Arhivelor există numeroase portrete ale acestuia şi ciudat este faptul că niciunul nu seamănă cu cel pe care Biserica îl prezintă în icoanele sale.

Mai mult de atât, se vehiculează ideea conform căreia Iisus ar fi fost însurat şi ar fi avut moştenitori. Nu se poate preciza cu exactitate câţi copii a avut, dar este cert faptul că Maria Magdalena a fost soţia sa.

Un alt fapt mai puțin cunoscut este faptul că Nicolae Ceaușescu a fost la curent cu șase luni înainte, că asupra Papei Ioan Paul al II-lea va avea loc un atentat. Atentatul a avut loc în 13 mai 1981, atunci când turcul Mehed Ali Agca l-a împușcat pe Suveranul Pontif. Nicolae Ceaușescu fusese informat se serviciile de spionaj românești cu privire la implicarea KGB-ului și a serviciilor secrete bulgare într-un atentat care urma să aibă loc.

Din dispoziția lui Ceaușescu, informația a fost transmisă serviciilor secrete franceze care au avertizat Vaticanul. Din păcate, Ceaușescu nu era credibil la Vatican, mai ales după fuga lui Ion Mihai Pacepa în SUA, și ca urmare, informația nu a fost considerată credibilă.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Intră în vigoare din 2025. România, obligată să ia măsuri fără precedent. Planul pus la cale de UE
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Sondaj: Susținerea pentru Ucraina într-un acord de pace teritorial este împărțită în Europa
MediaFlux
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)