Canalul Nibiru Planet X 2016 difuzează un material video în care, evident, suntem anunțați din nou că vine sfârșitul lumii, scrie publicația The Sun.
Până acum, adepții teoriei conspirației au vorbit despre existența Nibiru, teorie infirmată de astronomi și specialiști, dar acum, susțin adepții, există și dovezi. Sigur, dacă le putem numi așa:
Conform acestora, Nibiru, care ar fi de zece ori mai mare decât planeta noastră și la o distanță sigură față de planeta noastră, a început să miște și se îndreaptă în direcția noastră.
Nu este foarte clar, însă, când ar urma să vină sfârșitul lumii, dar, evident, este „foarte aproape”.