Termoizolarea locuinţei aduce facturi mai mici. Vezi ce solutii poti alege

Numărul soluţiilor de termoizolare a unei locuinţe a crescut rapid în condiţiile în care tot mai mulţi români apelează la această metodă, interesaţi fiind de obtinerea unui un cost al facturilor de întreţinere cât mai mic. Cele mai populare metode de termoizolare sunt cele bazate pe vată bazaltică, polistiren sau celuloză.
Nicu Stan
28 mart. 2012, 04:40
Termoizolarea locuinţei aduce facturi mai mici. Vezi ce solutii poti alege

„Ca şi coeficient termic, toate cele trei materiale au aceleaşi valori, între aproximativ 0,3 şi 0,4 W/mK”, a spus Dan Berbecaru, vicepresedintele Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri (AAEC).

Diferenţa poate fi dată de grosimea materialului folosit la termoizolaţie. „Pentru puterea economică a României este indicat ca stratul izolatorului, indiferent de materialul ales, să fie de o grosime de 10-12 centimetri la pereţi şi de 15-20 de centimetri la planşee. Astfel, preţul la facturile de întreţinere vor fi cât mai mici”, a mai spus Dan Berbecaru.

Potrivit constructorilor, cea mai eficientă soluţie, cu cel mai mare coeficient de izolare, pare a fi cea cu polistiren. Sistemul poate fi montat atât la exterior cât şi la interior.

„Cea mai eficientă soluţie de termoizolare ca şi coeficient termic este oferit de plăcile de polistiren, acestea având 0.041 W/mK”, a spus pentru RTV.NET, Răzvan Oprea, reprezentant al firmei isocell.ro. Preţul pentru izolarea unui metru pătrat de perete costă între 35 şi 40 de lei, cu tot cu manoperă şi materiale.

„Dacă se optează pentru varianta cu materialele clientului manopera pentru aplicarea polistirenului este de aproximativ 25 de lei”, a spus Ciprian Ana, administrator la Policons Group SRL.

Specialiştii recomandă ca grosimea plăcilor să fie de minim 10 centrimetri.

Pe locul doi ca şi valoare a coeficientului termic oferit se regăseşte vata bazaltică, care are 0.039 W/mK. „Termoizolarea unei case cu vată bazaltică costă în jur de 22 de lei pentru fiecare metru pătrat, manopera fiind inclusă în preţ”, a spus Răzvan Oprea. Vata bazaltică poate fi folosită ca termoizolant la exterior, la interior, precum şi la izolarea planşeului.

Ultima soluţie termoizolantă pentru locuinţă, şi cea mai nouă, este cea a celulozei (hârtiei). „Spre exemplu, dacă o casă este din caramidă, se poate construi un perete fals din OSB sau din rigips. Între peretele acesta şi peretele din caramidă se suflă fibrele de celuloză cu un aparat special”, a precizat Răzvan Oprea. Preţul pentru izolare cu hârtie este de 22 de lei, cu tot cu manoperă.

Cea mai convenabilă din punct de vedere al greutăţi este soluţia polistirenului. „Polistirenul are 17 kilograme la metrul cub, vata bazaltică cântăreşte 32 de kilograme la metrul cub, în timp ce soluţia izolării cu hârtie cântăreşte 50 de kilograme la metrul cub”, a specificat reprezentantul isocell.ro.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Taxa controversată care agită România. Noile reglementări ale guvernului
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Vladimir Putin își dorește armistițiu în Ucraina! Cu ce condiții vine liderul de la Kremlin pentru a pune capăt războiului
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Decizie în Guvern pentru pensionari! Măsura care viza seniorii din România, amânată până la finalul anului 
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște