Terorişti afgani, prinşi pe teritoriul României

Doi afgani, prinşi pe teritoriul României, vor fi expulzaţi. 
Romania TV
29 oct. 2012, 11:13
Terorişti afgani, prinşi pe teritoriul României

Doi terorişti afgani au fost prinşi în România şi urmează să fie expulzaţi, potrivit România TV. SRI îi monitorizează de când au intrat pe teritoriul românesc, în 2011, prin mijloace ilegale.

Cei doi încercau să pună bazele, în ţara noastră, a unor puncte de sprijin pentru terorişti aflaţi în România şi în alte state cu trupe în Afganistan. 

„Este vorba despre doi cetăţeni afgani intraţi în 2011 în ţara noastră prin reţele ilegale. Au solicitat statut de refugiat, dar au fost monitorizaţi de SRI, iar acum câteva zile au fost declaraţi indezirabili de Curtea de Apel Bucureşti Astfel de situaţii sunt cumva curente, România este o ţară expusă fenomenului terorist”, a declarat purtătorul de cuvânt SRI, Marius Bercaru. 

România a devenit o ţintă pentru terorişti după ce a avut trupe în Afganistan.

La începutul lunii, Şeicul Omar Bakri, unul dintre liderii militanţi islamişti, declara că România, alături de Bulgaria, este o ţintă legitimă, argumentul fiind acela că cele două state participă cu trupe la războiul din Afganistan. 
 
„Dar din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă”, a mai spus şeicul Omar Bakri.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
S-a schimbat prognoza pentru minivacanța de 1 Mai. Unde plouă
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Oraș din România cu apă infestată. Avertisment pentru populație
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O mamă a murit în urma unei operații de micșorare a stomacului. Rudele femeii cer tragerea la răspundere a celor vinovați
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri