The Economist: România, a treia creştere economică din UE

Economia românească va înregistra în 2013 o creştere de 2,4%, stimulată de o recoltă bună şi creşterea exporturilor spre ţările care nu sunt membre UE, urmând ca ritmul de creştere să se accelereze în perioada 2014-2017, arată un raport al Economist Intelligence Unit (EIU). Recent, Victor Ponta a lansat un Plan de Investiţii de zece miliarde de euro. 
Romania TV
22 iul. 2013, 09:51
The Economist: România, a treia creştere economică din UE

Analiştii EIU arată că rata de creștere economică a României în primul trimestru a fost a treia cea mai mare din UE, atât față de trimestrul anterior, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru 2013, aceştia prognozează o creştere de 2,4%. 

Sursa cea mai importantă de creștere economică este sectorul extern.  Astfel, valoarea în euro a exporturilor a crescut cu 5,7% în primele cinci luni ale anului și respectiv cu 15,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Producția industrială brută a crescut în România cu 4% în ultima lună și cu 19% în ultimul an.

 EIU susţine că unul dintre factorii care au contribuit la creşterea economică îl reprezintă şi stabilitatea politică de care se bucură în acest moment România, apreciind că USL va duce până la capăt mandatul de patru ani câştigat în 2012.

Totuşi,
EIU avertizează însă că prognozele sale pentru 2013 ar putea fi afectate în mod negativ de un nou şoc extern sau de o recesiune mai amplă în zona euro. 



Potrivit analiştilor EIU, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene va contribui la investiţiile în infrastructură, ceea ce ar stimula potenţialul de export pe termen lung. România a obţinut de la bugetul UE fonduri structural în valoare de 22 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, comparativ cu 20 de miliarde de euro în perioada 2007-2013.

De asemenea, România a obţinut prin Politica Agricolă Comună fonduri de 17,5 miliarde de euro pentru 2014-2020, faţă de 13,8 miliarde de euro în perioada 2007-2013. 

EIU susţine că în următorii ani rata de absorbţie a fondurilor structurale ar putea să fie mai mare decât cea de 12% înregistrată în perioada 2007-2013, însă deficienţele administrative şi nevoia ca guvernul să cofinanţeze proiectele vor limita perspectivele unei creşteri semnificative a ratei de absorbţie.

Raportul EIU este realizat înainte ca Victor Ponta să anunţe Planul Naţional de Investiţii Strategice în valoarea de zece miliarde de euro. Potrivit acestui plan, România se concentrează pe atragerea de capitaluri străine în domeniul infrastructurii, energiei, exploatării resurselor, industriei şi agriculturii.  Câteva dintre punctele majore din acest plan sunt investiţiile anunţate de companii ca  Exxon, OMV în explorări offshore în Marea Neagră, China Huadian Engineering  într-un nou complex energetic la Rovinari, deblocarea proiectului de la Roşia Montană, precum şi explorarea gazelor de şist de Chevron.

 

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Capital.ro
Dispar cardurile de la bancă? Anunț oficial pentru cei care țin banii în cont. Cum se vor face plățile
Playtech.ro
Ce conține pudra roz pe care autoritățile o pulverizează deasupra orașului Los Angeles, pentru a înăbuși incendiile
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Diana Șoșoacă, prezentă la învestitura lui Nicolas Maduro, președintele-dictator al Venezuelei. Mii de oameni care l-au contestat au fost arestați
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Românii de la bloc, listă de interdicții. Se lasă cu mari amenzi
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se înlocuiesc permisele auto vechi. Ordin UE pentru toate țările. Care este data limită
StirileBZI
Pensiile ar putea fi indexate cu rata inflaţiei! Anunţul a fost făcut de Avocatul Poporului
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Nicuşor Dan avertizează asupra unui posibil eşec al instituţiilor după anularea alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! CUTREMUR în POLITICĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre