În opinia sa, „Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (…). Eu nu cred în asemenea demersuri, plângeri penale împotriva unui prim-ministru, dar sigur că a asuma guvernarea când eşti evident incapabil până să şi vorbeşti limba română e o formă de iresponsabilitate aproape de trădare”.
Theodor Paleologu afirmă că în realitate, „clasa politică este oglinda societăţii. Probabil că Viorica Dăncilă e reprezentativă pentru un anumit nivel de incultură în societatea românească şi la urma urmei, cred că mulţi îşi spun: dacă o asemenea persoană a putut ajunge prim-ministru, pot fi şi eu. Pe unii poate-i face să se simtă bine o asemenea persoană (…). Dar nu e vorba numai de doamna Dăncilă, e vorba şi de Carmen Dan şi de ministrul Educaţiei”.
El crede că „în halul ăsta n-a mai fost nici un prim-ministru din 1990 încoace. Au fost prim-miniştri proşti sau mă rog, nocivi prin acţiunea lor, dar aici e vorba de o inepţie dusă la paroxism. De fiecare dată când deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine că eşti cetăţean al acestei ţări şi că în ultimă instanţă a fost desemnată democratic, este expresia democraţiei (…). Dacă prin alegeri se ajunge la aşa ceva, înseamnă că ceva e defect cu regimul nostru democratic”.