Theodor Stolojan, atac DEVASTATOR la adresa lui Ion Ţiriac

Theodor Stolojan,preşedintele delegaţiei naţionale a PPE (Partidul Popular European), a declarat că în sistemul financiar şi cel fiscal internaţional există o ipocrizie cumplită, în sensul că acestea contribuie fundamental la ascunderea veniturilor şi a activelor care ies din unele ţări.
Filip Stan
27 mai 2016, 12:34
Theodor Stolojan, atac DEVASTATOR la adresa lui Ion Ţiriac

Theodor Stolojan a afirmat că România ar trebui să renegocieze toate convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate înainte de 1989. Asemenea convenţii erau avantajoase înainte de 1989, când investiţiile străine în România erau aproape inexistente, iar ţara noastră era interesată să nu se impoziteze câştigurile realizate din aceste investiţii.

Europarlamentarul a adus în atenţie unele tranzacţii ca să evidenţieze cât pierde România în urma unor convenţii precum cea încheiată cu Cipru înainte de 1989. Unul dintre exemple priveşte producătorul de dezinfectanţi „Hexi Pharma”, aflat de ceva vreme în centrul unui scandal de proporţii.

Lovitură URIAŞĂ dată de Ion Ţiriac. A pus mâna pe o SUPER AFACERE

Un alt exemplu oferit de europarlamentarul român a fost cel al omului de afaceri Ion Ţiriac, care, la finele lui 2015, a vândut o deţinere importană din „UniCredit Ţiriac Bank”.

„Această bancă a crescut în valoare în România, deci cel care a vândut acţiunile a realizat un câştig de capital care, potrivit legilor din România, se impozitează cu 16%. Dar, statul român nu a putut impozita nici macar un euro din câştig. De ce? Pentru că, de fapt, deţinătorul acţiunilor băncii era o firmă din Cipru înfiinţată de acest om de afaceri”, a declarat Theodor Stolojan.

Ion Ţiriac nu mai colaborează cu Simona Halep. MOTIVUL RUPTURII

„Astfel, convenţia de evitare a dublei impuneri a devenit o convenţie de exonerare de impozit şi în România, şi în Cipru”, a precizat Theodor Stolojan, avertizând că neimpozitarea unor tranzacţii de genul celor menţionate împiedică ţara noastră să aducă la buget sute de milioane de euro.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“
Fanatik.ro
Condimentul pe care e bine să îl mănânci după noaptea de Revelion. Te ajută să te relaxezi și să te simți mai bine
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. Așa o stea nu va mai răsări. Nu te vom uita!
Playtech.ro
Trei pomi fructiferi pe care nu ar trebui să îi plantezi niciodată în grădina ta. Ți-ar putea cauza mari probleme
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Șoferii care au stat blocați 5 ore în parcarea unui mall s-au luat la bătaie: „Oamenii au devenit cu adevărat nervoși”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Spynews
Jador și Oana Ciocan, dansul mirilor de la nuntă. Cei doi s-au căsătorit în mare secret pe 27 decembrie / VIDEO
Spynews
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Evz.ro
Simona Halep, necenzurată. Spectacol de Revelion
Ego.ro
Măsura care îi va afecta pe toți românii, de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
kanald.ro
El este Lucian, polițistul în vârstă de 42 de ani, decedat după ce șalupa IPJ Tulcea s-a ciocnit pe brațul Sfântu Gheorghe! Bărbatul era considerat un erou după ce salvase un copil de la înec
Cancan.ro
Fost ministru al României, PĂRĂSIT de iubită chiar de Revelion 2025: 'Anul 2024 a fost anul deziluziilor'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea, cu inima frântă. Adrian Alexandrov a dat vestea personal acum câteva minute
StirileBZI
Cum se impozitează pensiile românilor în 2025: Milioane de pensionari sunt vizați de decizia Curții Constituționale
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
stirilekanald.ro
A murit cu zile în noaptea dintre ani, din cauza jarului căzut din sobă
substantial.ro
Accident neobișnuit la marginea Timișoarei: un tânăr din Maroc intră cu mașina în vitrina unei benzinării
MediaFlux
TRADIȚII și OBICEIURI de SF. VASILE! CE este INTERZIS ASTĂZI să ÎȚI MEARGĂ BINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hotelul ”invizibil” de lux din Laponia