UPDATE Boris Johnson continuă restructurarea guvernului şi îi numeşte pe Dominic Raaab ca ministru de Externe, Priti Patel ministru de Interne şi Sajid Javid ministru al Finanţelor, informează The Guardian.
Patel, membră a Partidului Conservator care a fost între 2016 şi 2017 Secretarul pentru Dezvoltare Internaţională, a declarat pentru Sky News că este „o mare onoare” să fie numită ca ministru de Interne, adăugând că acest rol aduce „responsabilităţi semnificative”.
„Voi face tot ce pot pentru a ne menţine ţara în siguranţă şi pentru a lupta cu infracţiunile pe care le vedem pe străzile noastre”, a declarat ea.
Dominic Raab a fost numit ministru de Externe dar şi prim-secretar de stat. Acest titlu este acordat uneori de către prim-ministru unuia dintre miniştri. Acest lucru înseamnă că Raab, fostul ministru al Brexitului, este practic vicepremier.
El a declarat că „provocarea evidentă” este Brexitul însă este convins că Marea Britanie „se va ridica la nivelul aşteptărilor”.
După ce a fost întrebat de problema Iranului, Raab a declarat că nu doreşte să ia decizii pripite însă se va informa foarte bine cu privire la acest subiect.
„Cel mai important lucru este să ieşim din UE până la sfârşitul lui octombrie, de preferat cu un acord”, a afirmat el.
Sajid Javid, fostul ministru de Interne, a scris pe Twitter: „Sunt profund onorat să fiu numit ministru al Finanţelor de premierul Boris Johnson. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu Trezoreria Majestăţii Sale pentru a pregăti ieşirea din UE, pentru a ne uni ţara şi a pregăti economia pentru oportunităţile incredibile care ne aşteaptă”.
______
UPDATE Abia numit premier, Boris Johnson a început restructurarea guvernului britanic. Ministrul Afacerilor, Greg Clark, şi ministrul Comerţului Internaţional, Liam Fox, au fost concediaţi, în timp ce ministrul Transporturilor Chris Grayling, cel al Administraţiei Locale James Brokenshire şi ministrul Educaţiei Damian Hinds au demisionat, informează The Guardian, potrivit News.ro.
Hinds şi-a anunţat demisia pe Twitter. El era un susţinător al rămânerii Marii Britanii în UE.
Liam Fox, ministrul Comerţului Internaţional, a fost concediat şi şi-a anunţat plecarea pe Twitter: „Din păcate, voi părăsi guvernul … Departamentul de Comerţ, care este unul la nivel internaţional, pune Marea Britanie într-o poziţie foarte bună pentru a ajunge la o relaţie nouă comercială şi după ieşirea din EU pentru a crea o Marea Britanie cu adevărat globală”.
Greg Clark, ministrul Afacerilor, a fost de asemenea concediat. El a votat pentru rămânerea în UE a Marii Britanii şi se opune ferm unui Brexit fără acord. El l-a susţinut pe Jeremy Hunt în cursa internă a Partidului Conservator.
Ministrul Administraţiei Locale, James Brokenshire, a scris pe Twitter: „A fost un privilegiu enorm să vă servesc, însă sunt nerăbdător să fiu eliberat de responsabilitatea colectivă şi să mă concentrez pe probleme importante pentru mine şi votanţii mei”.
______
UPDATE Boris Johnson a declarat miercuri că este sigur că Marea Britanie va reuşi să găsească o soluţie pentru a părăsi UE pe 31 octombrie, însă a adăugat: „Nu vom aştepta 99 de zile”.
„Poporul britanic s-a săturat să aştepte şi a venit vremea să acţionăm, să avem o conducere puternică. Slujba mea este să vă servesc pe voi”, a afirmat Boris Johnson, potrivit News.ro.
Johnson a afirmat că va face tot ce poate pentru a gestiona probleme precum asistenţa socială şi educaţia. El a precizat că îşi va asuma răspunderea acestor probleme în totalitate.
Johnson a declarat că steagul Marii Britanii reprezintă „libertate, libertatea de exprimare … dreptul de drept şi deasupra tuturor, democraţia. De aceea vom părăsi UE pe 31 octombrie”.
El a afirmat că alegerea de a părăsi UE „este o decizie fundamentală” a poporului britanic, însă precizează că doreşte ca cetăţenii UE care sunt deja pe teritoriu britanic să simtă că fac parte din Marea Britanie.
Johnson a transmis UE că doreşte să ajungă la un acord, însă a precizat că este dispus să părăsească UE fără un acord: „Nu pentru că ne-am dori un astfel de deznodământ, ci pentru că este normal să ne pregătim pentru un astfel de scenariu”.
„Da, vor fi dificultăţi… însă dacă este un lucru care a afectat încrederea companiilor este lipsa unor decizii”, a precizat el.
Noul premier britanic a declarat: „Este clar că există pesimişti atât acasă, cât şi afară, care cred că după trei ani de indecizie că această ţară a devenit prizoniera unor argumente din 2016 şi că nu suntem capabili, în această casă a democraţiei, să onorăm un mandat democratic. Aşa că transmit astăzi poporului britanic că acei critici greşesc – cei care se îndoiesc, fataliştii, vor greşi din nou”.
„După trei ani de îndoieli este timpul să schimbăm abordarea. În ceea ce priveşte viitorul de după Brexit, este timpul să nu ne uităm la pericole, ci la oportunităţi”, a afirmat Johnson.
„Noi, în acest guvern, vom munci pentru a oferi acestei ţări conducerea pe care o merită”, a încheiat Johnson.
______
UPDATE Maşina fostului primar al Londrei a fost blocată o scurtă perioadă – mai puţin de un minut – de militanţi Greenpeace care încercau să tragă un semnal de alarmă privind încălzirea climatică, formând un lanţ uman de-a latul bulevardului.
Boris Johnson, pe numele său întreg, Alexander Boris de Pfeffel Johnson, s-a născut la 19 iunie 1964, în New York City, New York, Statele Unite. A primit o bursă la Colegiul Eton (Berkshire) şi a studiat literatura clasică la Colegiul Balliol, (Oxford, Oxfordshire) din Regatul Unit, potrivit imdb.com.
Începând cu 1997, a fost jurnalist la ”The Times”, ”The Daily Telegraph” şi ”The Spectator”.
A fost membru al Camerei Comunelor în circumscripţia Henley (iun. 2001-iun. 2008) şi în circumscipţia Uxbridge and South Ruislip (mai 2015-mai 2017). La alegerile generale din iunie 2017, a fost reales membru al Camerei Comunelor, din partea Partidului Conservator, în circumscripţia Uxbridge and South Ruislip, notează site-ul https://www.gov.uk.
A fost ministru din umbră pe probleme de business, inovare şi competenţe (apr. 2004-nov. 2004; dec. 2005-iul. 2007). În intervalul iulie 2016 – iulie 2018, a fost secretar de stat pentru afaceri externe şi Commonwealth, potrivit https://www.parliament.uk/.
Boris Johnson a fost primar al Londrei din mai 2008 până în mai 2016, deţinând două mandate.
În ceea ce priveşte funcţiile în partide politice, a fost vicepreşedinte al Partidului Conservator (iul. 2003-iul. 2004), iar din iulie 2019 este lider al acestei formaţiuni.
A fost nominalizat la un premiu Bafta pentru performanţa sa din emisiunea ”I Have Got News for You” (1990). A mai jucat în comedia ”The Tunnel AWARDS Films” (2017) şi în serialul de divertisment ”East Enders”, scrie imdb.com.
Este căsătorit cu Marina Wheeler din 1993, având cu aceasta patru copii.
______
Premierul conservator demisionar Theresa May îi predă miercuri puterea şi totodată dosarul Brexitului lui Boris Johnson, la Palatul Buckingham şi pe Downing Street.
După o victorie, marţi, în faţa rivalului său, şeful diplomaţiei britanice Jeremy Hunt, Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, devine miercuri al 14-lea şef al Guvernului maiestăţii sale regina Elizabeth a II-a. Viitorul premier îşi finaliza miercuri dimineaţa alcătuirea Guvernului, iar principalele nume urmează să fie anunţate miercuri seara – în el vor intra mai multe femei şi mai mulţi reprezentanţi ai minorităţilor etnice, potrivit presei britanice.
Victoria sa se afla pe prima pagină a tuturor ziarelor, iar mai multe publicaţii au ales să publice o fotografie în care îşi ţine degetele mari ridicate, un mod de a ilustra ”spiritul reuşitei” promovat de Johnson. „Boris Johnson îşi va începe mandatul de premier cu intenţii nobile”, sublinia The Times. ”Însă asta nu va servi la nimic, dacă nu reuşeşte să rezolve bătaia de cap a Brexitului”, avertizează cotidianul imediat, potrivit news.ro.
Theresa May urmează să susţină, după aceea, o scurtă alocuţiune în faţa numărului 10 pe Downing Street, acolo unde şi-a anunţat demisia la sfârşitul lui mai, exprimându-şi ”regretul profund” că a eşuat să pună în aplicare Brexitul. Theresa May îşi va prezenta demisia reginei Elizabetha a II-a. Boris Johnson va fi primit ulterior de către suverană, care-l va invita să formeze un Guvern. În urma acestei întrevederi, noul locatar de pe Downing Street urmează să susţină un discurs. Anumiţi miniştri ai Theresei May nu au aşteptat să li se mulţumească pentru a-şi face valiza – ca ministrul Finanţelor Philip Hammond, care nu se vedea servind la ordinele lui Boris Johnson.
Fostul primar al Londrei, un fost ministru de Externe, şi-a reiterat marţi obiectivul. ”Vom pune în apliare Brexitul la 31 octombrie”, data-limită, amânată în două rânduri, a anunţat el. ”Vom profita de pe urma tuturor oportunităţilor pe care ni le va aduce acest lucru”, a adăugat cel care a militat cu pasiune în favoarea ieşirii din UE, continuând să-şi etaleze optimismul drept stindard, informează news.ro.
Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a repetat marţi că Bruxellesul este pregătit să revadă ”declaraţia politică” – care pune bazele viitorarei relaţii între Regatul Unit şi UE după Brexit -, dar că nu va renegocia ”acordul retragerii” încheiat cu greu – care stabileşte condiţiile divorţului.
”Întreprinderile au nevoie să ştie concret ce va face Guvernul dumneavoastră pentru a evita un Brexit dezordonat”, a declarat marţi directorul general al Camerelor britanice ale Comerţului Adam Marshall, adresându-i-se lui Johnson, potrivit news.ro.
În aşteptarea intrării în funcţie a lui Boris Johnson, Bursa de la Londra se deprecia puternic miercuri dimineaţa.