Robin Thicke și Pharrell Williams au fost declarați vinovați de plagiat, justiția apreciind că hitul lor internațional „Blurred Lines” a fost copiat după o piesă a lui Marvin Gaye. Cei doi muzicieni urmează să plătească peste 7 milioane de dolari urmașilor lui Gaye, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.
După două zile de deliberări, juriul de opt persoane constituit la un tribunal din Los Angeles a considerat că cei doi artiști au încălcat drepturile de autor ale lui Marvin Gaye în privința cântecului acestuia din 1977 ‘Got to give it up’.
La despăgubirile de 4 milioane de dolari s-au adăugat circa 3,4 milioane, reprezentând venituri din comercializarea piesei ‘Blurred Lines’.
Robin Thicke și Pharrell Williams nu au fost prezenți marți la tribunal.