Tichetele de masă, de creșă și cele culturale, în creștere de luna aceasta. Majorările, în ton cu vremurile

Tichetele de masă, de creșă și cele culturale au o valoare mai mare începând de luna această. Majorările sunt însă mai degrabă modeste, cea mai mare fiind de 20 de lei.
Irina Dumitrescu
15 oct. 2024, 19:45
Tichetele de masă, de creșă și cele culturale, în creștere de luna aceasta. Majorările, în ton cu vremurile

Tichetele de masă sunt mai valoroase începând din această lună, odată cu majorările intrate în vigoare. Mai valoroase teoretic, pe hârtie, pentru că vorbim despre majorări cu sume mici. Practic însă, noile valori ale tichetelor nu aduc o îmbunătățire semnificativă a beneficiilor, după cum se concluzionează într-o analiză realizată de puterea.ro.

Iată mai jos cu cât au fost majorate tichetele și care este scopul acestora.

Citește și Ajutor de încălzire pentru românii cu venituri mai mici de 2053 de lei. Atenţie, se iau în calcul terenurile şi maşinile din garaj!

Tichetele de masă

Tot din octombrie, valoarea maximă a tichetului de masă urcă la 40,04 lei, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 4.679/2024. Această creștere, de patru bani față de precedenta valoare maximă, este urmarea unei indexări în funcție de inflație, aplicată atât în semestrul II al anului 2024, cât și în primele luni din 2025. Potrivit Legii 165/2018, tichetele de masă sunt destinate acoperirii cheltuielilor cu hrana angajaților. Angajatorii pot decide valoarea tichetelor de masă, fără a depăși însă plafonul maxim de 40,04 lei/tichet.

Tichetele de creșă

Valoarea maximă a unui tichet de creșă s-a majorat la 660 de lei, tot de la 1 octombrie, conform Ordinului comun al Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii nr. 5.339/2.025/2024. Această majorare urmează uneia anterioare de 20 de lei, din aprilie, când valoarea tichetului urcase la 640 de lei. Astfel, vorbim acum de o majorare tot cu 20 de lei. Tichetele de creșă sunt destinate părinților care nu beneficiază de concediu de creștere a copilului și care îi lasă pe cei mici la creșă sau cu o bonă.

Tichetele culturale

Valoarea maximă a tichetelor culturale a fost crescută în semestrul II din 2024, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 4.680/2024. Noile valori ale acstei categorii de tichete sunt 220 lei pe lună pentru tichetele acordate lunar, respectiv 440 lei pe eveniment, pentru tichetele acordate ocazional. Anterior, valorile erau de 210 lei pe lună și 430 lei pe eveniment, ceea ce înseamnă o majorare cu câte 10 lei a ambelor. Tichetele culturale pot fi folosite pentru cumpărarea de bunuri și servicii culturale, cum ar fi bilete la spectacole, cărți ori abonamente la muzee.

Noile valori ale tichetelor vor rămâne în vigoare până în martie 2025. Următoarea ajustare a valorii lor ar putea fi făcută în aprilie 2025.

Citește și Premii în valoare de 1.000 de euro pentru clienții Raiffeisen Bank. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinești ca să ai șanse de câștig

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Mineralul care menține sănătatea creierului. Se include ușor în dieta oamenilor și te ajută să scapi de durerea de cap
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Concedieri la stat. Cine sunt bugetarii care riscă să îşi piardă locul de muncă în următoarele luni
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cel mai periculos loc din lume. Miterul nu poate fi dezlegat, te înfiori
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Poliția avertizează asupra unei noi tentative de fraudă prin mesaje de vot online
MediaFlux
ANUNȚ trist despre PAPA FRANCISC! VATICANUL a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania