Ţiganii deşertului: Obiceiurile bizare ale tribului nomad Rashaida GALERIE FOTO

Fotograful Eric Lafforgue a fotografiat o mulţime de triburi în zone izolate ale lumii, dar atunci când a încercat să ajungă la tribul nomad Rashaida, din Eritrea, nimeni nu a vrut să îl ducă acolo. Oamenii din acest trib african sunt văzuţi ca "ţigani" extrem de periculoşi.
Alina Costache
02 mai 2014, 17:33
Ţiganii deşertului: Obiceiurile bizare ale tribului nomad Rashaida GALERIE FOTO

Eric Lafforgue a încercat să îi întâlnească pe oamenii din tribul Rashaida şi la o piaţă de cămile din Emiratele Arabe Unite, unde a fost, însă, avertizat de muncitorii pakistanezi: „Nu încerca să îi întâlneşti, nu vorbi cu ei, sunt nebuni”.

„Când am planificat să îi vizitez pe Rashaida, nu am găsit niciun şofer care să mă ducă până în satele lor din deşert. Sunt consideraţi nişte ţigani periculoşi. Toată lumea îmi spunea că mă vor jefui şi vor fura taxi-ul”, povesteşte fotograful.

„După negocieri dure, un şofer a fost de acord în cele din urmă să mă ducă până la Rashaida, dar m-a lăsat la 200 de metri de sat”, mai spune Eric.

Tribul Rashaida provine de Arabia Saudită, dar membrii săi trăiesc în prezent în mai multe ţări, precum Egipt, Libia şi Sudan. Se mută din loc în loc în căutarea ierbii pentru cămilele lor, animale care îi îmbogăţesc, întrucât pot costa până la 16.000 de lire sterline fiecare.

În ciuda bogăţiei  lor, ei trăiesc în corturi fără electricitate şi fără apă curentă – deşi unii dintre ei folosesc maşini şi telefoane mobile.

Când Eric s-a întâlnit cu Rashaida, şeful satului Massawa Rashaida din Eritrea, Salam Swalim Muhammed, i-a povestit despre afacerea lor cu cămile: „Da, sunt o grămadă de bani, dar noi avem familii mari! Muncim mult, facem comerţ cu Yemen, Libia, Sudan şi Arabia Saudită”.

Şeful i-a spus fotografului că ei nu folosesc tehnologia modernă, mai ales televizoarele. „Televizorul arată durere şi dezastre. În loc să cumperi boală cu banii tăi, mai bine trăieşti fericit, liber şi în pace”. Deşi Muhammed sugerează că membrii tribului trăiesc paşnic, acest lucru nu este complet adevărat.

Potrivit unui raport ONU, Rashaida sunt maeştri în jafuri, furând orice, de la arme la oameni, iau ostatici şi fac trafic de „carne vie”.

„Rashaida câştigă bani şi din afaceri murdare. În taberele de refugiaţi din jurul Kassala, în Sudan, oamenii din Eritrea care încearcă să se mute sunt răpiţi de Rashaida. Victima este nevoită să le ceară rudelor bani pentru răscumpărare. Dacă Rashaida nu îşi primesc banii la timp, victima este torturată”, povesteşte Eric Lafforgue.

Unul din motivele pentru care Rashaida au nevoie de atât de mulţi bani este căsătoria. Mirele trebuie să plătească până la 40.000 de lire sterline mamei miresei sale. Astfel de căsătorii pot fi aranjate de când mireasa are şase ani. Dacă o femeie nu se căsătoreşte până la 16 ani, este considerată prea bătrână pentru a mai deveni soţie.

Eric a precizat că nu a văzut urme de violenţă când a fost invitat de Muhammed să bea ceai în cortul său din Eritrea.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
România are instrumente pentru a recupera frații Tate dacă nu revin voluntar
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă