„Cred că nu era cel mai mare secret, dar da, ies cu Tiger Woods. Relaţia noastră a trecut de la prietenie la ceva mai serios în ultimele luni şi sunt foarte fericită. Nu voi spune mai mult pentru că vreau ca totul să rămână între noi doi, familia mea şi prietenii apropriaţi. Mulţumesc pentru înţelegere şi sprijin„, a scris Lindsey Vonn, în vârstă de 28 de ani, pe Twitter şi Facebook.
Woods, care a divorţat în 2010, a recunoscut la rândul lui legătura cu Vonn: „Am postat câteva fotografii cu Lindsey şi cu mine pe Facebook. S-a întâmplat ceva minunat, am întâlnit-o pe Lindsey Vonn. Am fost prieteni de mai mult timp, dar în ultimele luni ne-am apropiat şi acum locuim împreună. Mulţumim pentru sprijin şi pentru că ne respectaţi viaţa privată. Vrem să ne continuăm relaţia ca un cuplu obişnuit şi să ne continuăm şi vieţile de sportivi„, a scris şi Tiger Woods, în vârstă de 37 de ani, pe reţelele de socializare.