Timişoara, Cluj, Arad şi Oradea au format Alianţa Vestului, prin care vor să atragă bani de la guvern şi de la Comisia Europeană

Primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) şi Ilie Bolojan (Oradea) au semnat sâmbătă, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativă prin care se doreşte atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării.
Romania TV
08 dec. 2018, 15:02
Timişoara, Cluj, Arad şi Oradea au format Alianţa Vestului, prin care vor să atragă bani de la guvern şi de la Comisia Europeană

Iniţial, acţiunea celor patru primari a fost numită Patrulatera Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat din Patrulaterala Vestului în Alianţa Vestului (AVE), pentru a se evidenţia caracterul ei deschis.

„Am decis să creăm un for informal pentru schimburi de idei şi de experienţă între noi, edilii oraşelor în cauză şi între administraţiile publice locale pe care le conducem, dar şi de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar şi în domeniile cultură, educaţie, sănătate, turism, sport, securitate şi dezvoltare, în sens larg”, a anunţat Nicolae Robu.

Edilul din Timişoara a subliniat că semnarea de sâmbătă de la sediul Primăriei Timişoara este documentul – temelie al Alianţei Vestului.

„Ce semnăm astăzi va fi documentul temelie al Alianţei Vestului. Vreau să vă spun că în abordarea noastră veţi găsi o secţiune ce reprezeintă viziunea pe care o avem, argumentele ce au stat la baza iniţiativei şi o secţiune în care am enumerat obiectivele pe care le urmărim şi trebuie să înţelegem că nu sunt liste închise, ci sunt obiective concrete pe care noi îndrăznim să le nominalizăm din start”, a spus Robu.

Primarul din Timişoara a ţinut să menţioneze că iniţiativa nu este una împotriva cuiva anume.

„Am fost întrebaţi dacă această iniţiativă am pornit-o împotriva cuiva, dacă ne-am săturat, nu mai spun de ce. Vrem să fie foarte clar: nu. Nu suntem oameni ai negativului, suntem oameni ai pozitivului. Iniţiativa ar trebui să ne permită să facem mai multe decât până acum, să fim mai performanţi, să ieşim din statutul de primar pe care statutul ni-l conferă strict pe raza unităţii administrativ teritoriale unde am asumat responsabilităţi. Documentul major care stă la baza ideii noastre este declaraţia de la Alba Iulia. În spiritul acestei declaraţii, vrem să punem la baza acestei structuri principiul libertăţii comunităţilor de a se asocia, de a-şi optimiza resursele. Şi mai este un principiu, principiul stabilităţii administrative. Vedem că guvernele nu sunt de prea lung termen în România. Administraţiile locale au stabilitate la 100 de ani de la Marea Unire în care mai bine de jumătate au fost petrecuţi sub diferite dictaturi, acum e momentul să ne aplecăm asupra declaraţiei de la Alba Iulia, un excelent manifest al libertăţii”, a mai spus Robu.

Alianţa Vestului transmite un mesaj de responsabilitate, spune şi Gheorghe Falcă, primarul din Arad.

„Alianţa Vestului doreşte să transmită un mesaj de responsabilitate. AVE salutul roman este asumarea noastră de oameni care vrem să trăim responsabil. Vorbim foarte concret de stabilitate. Acest proiect înseamnă o fundaţie pentru cele trei direcţii din platforma noastră. Este important când vorbim de obiective să conştientizăm necesitatea. De aceea, îndemeindu-ne această platformă, noi, primarii oraşelor Timişoara, Oradea, Arad, Cluj – Napoca asumăm o responsabilitate”, a spus Falcă.

Iniţiativa celor patru primari nu legătură cu separatismul teritorial, a subliniat şi Emil Boc.

„Aş vrea să vă spun ce nu este această iniţiativă. Această iniţiativă nu are niciun fel de legătură cu niciun fel de proiect de separatism teritorial sau de a pune sub semnul întrebării statul unitar român. Acest proiect nu este îndreptat împotriva guvernului de la Bucureşti, ci dimpotrivă, împreună să avem o Românie mai puternică şi mai bogată. Niciun stat din lume nu poate fi mai bogat dacă nu are oraşe puternice şi bogate. Are la bază principiul subsidiarităţii care este la baza UE şi anume că decizia trebuie să fie luată de autoritatea publică cea mai apropiată de nevoile cetăţeanului. Al doilea lucru este legat de centralizare. Metoda de guvernare prin centralizare este o metodă ce aparţine trecutului. Numai aşa pot fi avute în vedere toate motoarele de dezvoltare economică. În UE sunt 300 de regiuni. Dacă toate aceste motoare ar funcţiona la capacitate maximă, lucrurile ar merge mai bine. Această iniţiativă îşi propune să folosească în interesul României acesate motoare de dezvoltare pentru că vom avea cu toţii o Românie mai puternică şi mai dezvoltată”, a declarat Emil Boc.

Alianţa Vestului va forma o Asociaţie de Dezvoltare Interregională prin care va atrage fonduri europene.

„Scopul nostru este ca, punând împreună forţele şi energile noastre, să facem ca oraşele noastre să fie mai prospere. Credem că cele 4 oraşe aliate, acţionând în comun, să fie mai accesibile şi atractive pentru investiţii din fonduri europene. Unul dintre obiectivele imediate este să constituim o Asociaţie de Dezvoltare Interregională care să fie un partener al Guvernului pentru ca în exerciţiul financiar viitor să aibă un capitol dedicat. Acesta este un obiectiv important şi credem că suntem un partener care poate fi luat în calcul pentru un astfel de proiect pilot în România. Credem că împreună suntem atractivi pentru oameni. Conectarea mai bună între cele 4 orase – rutier, feroviar şi din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar ne propunem să fie un baraj pentru migrarea românilor în Europa. Studiile arată că o bună parte din români optează pentru o migraţie internă. Această dezvoltare economică pe care o urmărim ne propunem să fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească în România. Vom extinde modelele de bună practică între noi, dacă ceva funcţionează bine la Timişoara va fi preluat de Oradea şi aşa mai departe. Şi în felul acesta să recuperăm întârzierile pe care le avem”, a declarat Ilie Bolojan.

Asociaţia de Dezvoltare Interregională ar urma să se înfiinţeze în primul trimestru al anului viitor.

Printre obiectivele asumate de Alianţa Vestului se numără: îmbunătăţirea radicală a mobilităţii între cele patru oraşe; accelerarea implementării proiectului autostrada Transilvania; susţinerea şi urgentarea proiectului Via Carpathia; susţinerea şi urgentarea proiectului Autostrada Timişoara- Belgrad; dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru oraşe; dezvoltarea unei reţele de transport public inter regional şi intraregional; creşterea mobilităţii ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan; susţinerea legii parteneriatului public privat pentru proiecte de infrastructure şi multe altele.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre