Tiruri de artilerie în Siria

Doi soldaţi turci au fost răniţi sâmbătă de tiruri de artilerie contra unui post de observare în nord-vestul Siriei dinspre zonele aflate sub controlul regimului de la Damasc, a anunţat Ministerul Apărării de la Ankara, relatează AFP.
Romania TV
05 mai 2019, 04:48
Tiruri de artilerie în Siria

„Doi dintre fraţii noştri de arme au fost răniţi uşor când obuze trase, potrivit evaluărilor noastre, dinspre zonele controlate de regim au lovit unul din posturile noastre de observare la sud de zona de dezescaladare din Idlib”, a informat ministerul.

Cei doi militari au fost evacuaţi spre Turcia pentru a fi spitalizaţi, a adăugat sursa într-un comunicat.

Controlate de jihadiştii din Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fostă aripă a organizaţiei Al-Qaida), Idlib şi teritoriile insurgente învecinate sunt în ultimele săptămâni ţinta unor bombardamente sângeroase, desfăşurate de regim şi aliatul său rus, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Din septembrie 2018, provincia Idlib face obiectul unui acord între Rusia şi Turcia, care sprijină unele grupări rebele, prevăzând crearea unei ‘zone demilitarizate’ pentru a separa sectoarele insurgente de zonele guvernamentale.

Acest acord a permis provinciei împiedicarea unei ofensive de anvergură a armatei siriene, dar regimul a continuat să efectueze lovituri, devenite din februarie mai frecvente.

Sâmbătă, nouă civili, printre care doi copii, au fost ucişi în provincia Idlib şi în cea învecinată Hama, a relatat OSDO.

Războiul din Siria, izbucnit în 2011 după ce regimul a reprimat o manifestaţie prodemocraţie, s-a complicat tot mai mult în decursul anilor, prin implicarea marilor puteri şi a diverselor grupări jihadiste. Până acum, cel puţin 370.000 de oameni au fost ucişi în acest conflict.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Obligație nouă pentru români în UE. Accepți sau refuzi până pe 27 mai. Vor ști totul despre tine
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte