Titus Corlăţean a participat la inaugurarea celor două consulate onorifice ale României în Slovacia

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a participat luni alături de omologul slovac Miroslav Lajèák la ceremonia oficială de inaugurare a celor două Consulate Onorifice ale României în Republica Slovacă, transmite Agerpres. Mai precis, cele două consulate sunt localizate în oraşele Banska Bystrica şi Stara Lubovna.
Filip Stan
04 feb. 2014, 07:24
Titus Corlăţean a participat la inaugurarea celor două consulate onorifice ale României în Slovacia

În cadrul ceremoniei, la care a luat parte corpul diplomatic acreditat la Bratislava, ministrul Corlăţean împreună cu omologul slovac au evidenţiat în alocuţiunile susţinute relaţiile excelente dintre cele două state, prin prisma dialogului politico-diplomatic consistent şi foarte dinamic, a cooperării în domenii variate, precum şi a viziunii comune pe teme de interes regional şi european, informează MAE într-un comunicat de presă.

Ministrul Corlăţean a exprimat importanţa pe care diplomaţia română o acordă activităţii consulilor onorifici, care reprezintă vectori importanţi de aprofundare a cooperării economice, socio-culturale şi politice dintre cele două ţări şi i-a asigurat pe cei doi consuli onorifici – Ladislav Rehak (Banska Bystrica) şi Marian Gurega (Stara Lubovna) – de întregul sprijin al autorităţilor române pentru îndeplinirea cu succes a mandatului încredinţat.

Potrivit MAE, în prima zi a vizitei sale în Republica Slovacă ministrul Corlăţean a avut şi o întrevedere cu primarul general al Bratislavei, Milan Ftacnik, în care au fost apreciate relaţiile bilaterale excelente, care constituie o premisă valoroasă pentru aprofundarea şi diversificarea cooperării la nivelul autorităţilor locale şi regionale.

Discuţia a evidenţiat multitudinea temelor de dialog pe care primăriile celor două capitale le pot aprofunda în viitor (proiecte subsumate Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, urbanism, habitat, mediu ş.a.), precum şi interesul ancorării acestora într-un orizont de valori şi preocupări mai largi, cu valenţe europene.

Ministrul Corlăţean a reiterat invitaţia adresată primarului general al oraşului Bratislava de a efectua o vizită la Bucureşti transmisă de omologul său român, Sorin Oprescu. S-a apreciat că aceasta va contribui la dezvoltarea dialogului existent între cele două capitale, menţionează comunicatul MAE.

Oficialul român a subliniat şi susţinerea pe care Ministerul Afacerilor Externe o acordă dezvoltării contactelor la nivelul autorităţilor locale, ca dimensiune complementară cooperării politice interguvernamentale.

De asemenea, ministrul de Externe a exprimat în cadrul ambelor evenimente aprecierea deosebită a României pentru modul în care autorităţile centrale şi locale slovace menţin vie amintirea soldaţilor români care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea teritoriului actual al Slovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial, se mai arată în comunicatul menţionat.

VEZI SI:

GĂGĂUZII vor INDEPENDENŢĂ şi aderarea Republicii MOLDOVA la Uniunea Vamală rusă. Ce spune TITUS CORLĂŢEAN

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Turnul de poveste din București care a fost demolat. A fost cea mai înaltă clădire din țară și o emblemă a orașului
Capital.ro
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă inimă
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Alertă meteo la nivel național. Vin fenomene extreme
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Klaus Iohannis dă cu mătura! Imaginile zile de la casa din Sibiu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte