Tema principală a reuniunii o reprezintă situaţia din Ucraina, inclusiv din perspectiva evoluţiilor recente din estul şi sudul acestei ţări.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, vor fi analizate modalităţile de acţiune ale UE în actualul context. Miniştrii de Externe vor avea un schimb de opinii cu preşedintele în exerciţiu al OSCE, Didier Burkhalter, pe marginea activităţii organizaţiei, cu accent pe misiunea specială de monitorizare a OSCE în Ucraina.
De asemenea, agenda reuniunii include o evaluare a stadiului actual al procesului de pace din Orientul Mijlociu, precum şi o dezbatere pe tema perspectivelor de consolidare a politicii europene de vecinătate.
În cadrul întrevederii, reprezentantul UE pentru afaceri externe şi politică de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Catherine Ashton, va prezenta o evaluare succintă asupra stadiului implementării abordării cuprinzătoare în acţiunea externă a UE şi va informa cu privire la desfăşurarea alegerilor legislative din Irak, precizează sursa citată.