„Se rupe guvernarea PSD-ALDE. E ordin pe unitate la PSD să înceapă negocierile individuale cu deputaţii şi senatorii ALDE pentru a rupe cât mai mulţi parlamentari. Totul e ca la târg, curg oferte, propuneri, reduceri, cu TVA sau fără. E mare deranj în cea mai toxică coaliţie care guvernează astăzi ţara”, a scris sâmbătă seară Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.
El acuză coaliţia de guvernare că s-a încurcat în propriile minciuni, criticând de exemplu protocoalele încheiate între SRI şi instituţiile din justiţie, când de fapt cel care Guvernul condus de Tăriceanu a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Naţională Anticorupţie, care stabileşte că pot fi încheiate protocoale între instituţii.
„S-au înecat în propria minciună. Protocoale, protocoale şi când colo, naşul protocoalelor între servicii şi parchete e însuşi Călin-Constantin-Anton Popescu Tăriceanu”, a comentat Tomac.
Parchetul General a transmis vineri că Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie „stabileşte, fără echivoc, încheierea unor protocoale” între mai multe instituţii, printre care PICCJ, DNA şi SRI. Strategia a fost aprobată prin Hotărărea de Guvern 231 din data de 30 martie 2005, când Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus ulterior că procurorul general este capabil de orice pentru a-şi scăpa pielea, el susţinând că HG 231 dată în 2005 de Guvernul pe care îl conducea nu se referea la protocoale, ci la aplicarea strategiei naţionale anticorupţie. Tăriceanu îl acuză pe Augustin Lazăr că „încearcă să îşi justifice acţiunile de procuror comunist”.
Citeşte şi Călin Popescu Tăriceanu pregăteşte ieşirea ALDE de la guvernare