Tone de peşte mort în lacul de la Ştefăneşti, din cauza poluării VIDEO

Dezastrul de pe lacul Ştefăneşti continuă! Tone de peşte mort din cauza apei poluate sunt scoase în fiecare an din baltă. Deşi s-au făcut nenumărate sesizări, nicio autoritate nu a reuşit să rezolve problema, veche de zece ani. Oamenii spun că lacul de la marginea Capitalei s-a transformat, din bazin piscicol, într-o fosă imensă pentru un cartier rezidenţial din apropiere, dar şi pentru oraşul Otopeni.
Romania TV
26 feb. 2012, 13:02
Tone de peşte mort în lacul de la Ştefăneşti, din cauza poluării VIDEO

Administratorul lacului din Ştefăneşti a surprins vidanje care au fost filmate chiar în momentul în care goleau încărcătura într-unul dintre canalele care se scurg în lac. Iar astfel de scene au loc aproape zilnic.

„Mă confrunt de 10 ani de zile cu situaţia asta, cu poluarea, cu resturile menajere ale oraşului Otopeni. Este o staţie de epurare care nu funcţionează. Este un cartier rezidenţial pe zona comunei Ştefăneşti, tot aceeaşi problemă. Am anunţat autorităţile de mi s-a făcut mie ruşine. Şi autorităţile locale, şi prefectura, şi Apele Române, Mediu. Mă bat cu morile de vânt”, a declarat Gheorghe Pavel, administrator bazin piscicol.

Şi localnicii spun că au ajuns la limita răbdării.

S-a încercat să se obţină o explicaţie pentru culoarea şi mirosul apei care ajunge, din complexul rezidenţial, în canalele care ce se scurg în lac, însă nimeni nu pare să ştie nimic.

Nici la staţia de epurare a oraşului Otopeni apa nu arăta mai bine. Inspectorii de la Apele Române au dat, de-a lungul timpului, amenzi câtorva vidanje care deversau ilegal, însă dezastrul de pe lacul de la Ştefăneşti este deocamdată de neoprit.

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
De sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 7, trei zodii își schimbă viața la 180 de grade. Începe o nouă eră pentru ele
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Încalcă principiile fundamentale ale Constituției României
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Cum îți crești singur pensia. Venitul lunar e consistent
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Se schimbă banii! Bancnotele care vor fi transformate în Euro. Se întâmplă după aderarea la Schengen
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Prezența Chinei în jurul Canalului Panama atrage atenția SUA
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România