În Cimitirul Bellu din Capitală, se află unele dintre cele mai impunătoare monumente funerare. Este imposibil ca cineva care păşeşte pentru prima dată în acest loc să nu fie copleşit de atmosfera aceasta stranie, în care suflul morţii se împleteşte cu măreţia într-o manieră unică.
O mulţime de monumente funerare spectaculoase spun poveşti triste care suscită interesul vizitatorului. Căci Bellu este mai mult decât o colecţie uriaşă de locuri de veci, este un veritabil muzeu în aer liber.
Şi totuşi, oricât de impresionant ar fi Cimitirul Bellu, există în lume cimitire mult mai spectaculoase sau, de ce nu, mai înfiorătoare decât acesta.
Unele pentru că sunt asemănătoare unor oraşe, cum ar fi Cimitirul La Recoleta din capitala Argentinei, Buenos Aires, altele pentru că de ele sunt legate legende cu diavoli, care-ţi fac pielea de găină, cum ar fi Stull Cemetery, aflat în statul american Kansas. Iată două dintre cele mai spectaculoase şi, totodată, mai înfiorătoare cimitire din lume. Dar să le luăm pe rând.
Cimitirul La Recoleta se află într-unul dintre cele mai scumpe cartiere ale capitalei argentieniene. Cu aproximativ 5.000 de cavouri, acest cimitir este asemenea unui oraş. Desigur, unul funerar şi de lux. Aici au privilegiul să-şi doarmă somnul de veci doar eroi militari, aristocrați, oameni de stat, artişti, scriitori, oameni de știință și sportivi.
Aleile poartă nume de străzi, iar cavourile, dispuse simetric, par adevărate case. Multe sicrie sunt la vedere, asta întrucât uşile cavourilor sunt din sticlă.
Printre personalităţile care îşi dorm somnul de veci aici se află scriitorul Adolfo Bioy Casares, celebra Evita Perón, cea de-a doua soţie a preşedintelui argentinian Juan Domingo Perón, sau juristul Salvador María del Carril, care a fost vicepreşedinte al Argentinei la jumătatea secolului al XIX-lea.
Adolfo Bioy Casares este considerat unul dintre maeștrii absoluți ai literaturii fantastice. Cavoul familiei, în care şi el îşi doarme somnul de veci, este de o simplitate elegantă. Pe frontispiciu stă scris doar numele Casares. Soţia lui, scriitoarea Silvina Ocampo, care l-a iubit orbeşte şi i-a crescut fiica din flori ca pe propriul copil, nu împarte acelaşi cavou cu soţul ei, ci cu sora ei, în cripta familiei Ocampo, aflată tot în cimitirul La Recoleta.
María Eva Duarte de Perón, pe scurt Eva Perón, îşi doarme şi ea somnul de veci în cavoul familiei. Trupul ei a ajuns să se odihnească alături de familie după două decenii în care a fost furat şi a călătorit prin Argentina şi Europa.
Militând pentru cei asupriți, Eva Perón a câștigat adulația maselor. A fost ministru al Sănătății și Muncii şi a acordat creşteri salariale generoase. A introdus educația religioasă obligatorie în toate școlile argentiniene şi a fost în mare parte responsabilă de adoptarea legii privind votul femeilor.
Eva Perón a fost răpusă de cancer la doar 33 de ani, în iulie 1952. Dușmanii i-au furat trupul îmbălsămat în 1955, după ce Juan Peron a fost dat jos, și l-au ascuns în Italia timp de 16 ani.
În 1971, guvernul militar al Argentinei i-a predat rămășițele ei soţului, care se afla în exil la Madrid. După ce Peron a murit în funcție în 1974, a treia soție a sa, Isabel, a aşezat rămășițele Evei lângă cele ale lui Juan într-o criptă din palatul prezidențial, sperând, prin acest gest, să intre în grațiile poporului.
Doi ani mai târziu, o nouă juntă militară a înlăturat cadavrele. Rămășițele Evei au ajuns, în cele din urmă, în cripta familiei Duarte din cimitirul La Recoleta. Sicriul, aşezat la 6 metri sub pământ, este acoperit de o placă de oţel.
Mormântul juristului Salvador María del Carril, vicepreşedinte al Argentinei la jumătatea secolului al XIX-lea, nu are cum să treacă neobservat. Acesta împarte cavoul cu soţia lui, Tiburcia Domínguez. Cei doi au avut o căsnicie furtunoasă, iar lucrurile probabil că nu s-au schimbat nici după ce ambii au plecat în veşnicie. Mormântul lor vorbeşte de la sine şi aduce zâmbete pe feţele vizitatorilor.
După moartea lui del Carril, soţia lui a cerut ca, atuci când îi va veni rândul, să i se facă un bust care să fie aşezat… cu spatele la statuia soţului ei. Tiburcia a decedat 15 ani mai târziu şi rugămintea i-a fost îndeplinită. Supărarea lor nu a rămas în lumea celor vii, ci au luat-o cu ei.
Dar cum au ajuns cei doi să nu-şi vorbească? Ei, bine, vicepreşedintele a anunţat, la un moment dat, în presa vremii că refuză să plătească datoriile soţiei. Se întâmpla cu 21 de ani înainte de decesul lui. De atunci, cei doi nu şi-au mai vorbit niciodată.
Cel mai spectaculos cimitir din Italia seamănă într-o oarecare măsură Cimitirului Bellu. Ca şi acesta din urmă, Cimitero Monumentale di Milano este un imens muzeu în aer liber. Şi aici abundă sculpturile, fotografiile, monumentele somptuoase, picturile, mozaicurile.
Cimitirul, care a fost deschis în 1866, abundă în sculpturi contemporane și clasice italiene, în temple grecești, obeliscuri și alte lucrări originale, cum ar fi o versiune la scară redusă a Columnei lui Traian. Multe dintre morminte aparțin dinastiilor de industriași.
Intrarea în cimitir se face prin Famedio (Templul Celebrităţii), o clădire neo-medievală din marmură și piatră, care conține mormintele unor personalităţi ale orașului Milano, inclusiv cea a romancierului Alessandro Manzoni.
În centrul cimitirului se află Memorialul construit în amintirea a aproximativ 800 de milanezi uciși în lagărele de concentrare naziste.
De neratat este şi mormântul care celebrează familia Campari, faimoasă pentru renumita marcă de aperitive. Deasupra mormântului, o sculptură uriaşă reproduce Cina cea de Taină a lui Leonardo Da Vinci.
Un alt monument spectaculos din Cimitero Monumentale di Milano este cel aparţinând familiei Bernocchi, care imită întrucâtva Columna lui Traian. Doar că scenele reprezentate nu reproduc războaiele daco-romane, ci patimile Mântuitorului.
Monumentul a fost ridicat în memoria Camillei Nava Bernocchi (1879-1930) și a senatorului Antonio Bernocchi (1859-1930), un industriaș care deţinea fabrica de bumbac de la Legnano. Antonio s-a remarcat, totodată, prin generozitate. Industriaţul făcea frecvent donaţţii importante școlilor și spitalelor din Legnano.
Legendele locului vorbesc despre faptul că în acest cimitir din statul american Kansas, cunoscut şi ca „cimitirul blestemaţilor”, ar fi îngropat însuşi fiul Satanei. Se crede, de asemenea, că aici s-ar afla una dintre cele şapte porţi care duc spre Iad.
Aici se întâmplă lucruri ciudate, se aud zgomote înfiorătoare şi se crede că însuşi Satana vine aici de două ori pe an ca să-şi viziteze fiul. Potrivit altor legende, diavolul ar veni, de fapt, în vizită la mormântul unei vrăjitoare îngropată în cimitir și care ar fi fost marea lui dragoste.
Nenumăraţi martori au dat mărturie despre fatul că au fost prinşi cu violenţă sau împinşi în timp ce mergeau pe jos prin cimitir. Alţii vorbesc despre apariţia fantomelor unor copii mici jucându-se printre morminte.
Cimitirul din Stull generează totodată fenomene neurologice neliniştitoare vizitatorilor: aceştia se plâng des de pierderi de memorie şi de dezorientare.
Mai mult, se zice că, în 1995, când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat SUA a cerut ca avionul lui să nu treacă pe deasupra acestui loc, pentru că este o zonă necurată.