Tora Vasilescu, sedată de fostul iubit: „Un îngeraş m-a îndemnat să fac asta şi am scăpat”. Dezvăluiri şocante despre marea actriţă a României

Tora Vasilescu s-a retras din cinematografie atunci când a simțit că sunt lucruri pe care trebuie să le faci doar la tinerețe. A avut o copilărie din care își amintește chipul bunicilor și absența tatălui. Acesta moare când Tora este foarte tânără astfel că nu are nicio amintire cu acesta.

„Mama lucra şi locuia la Palas, în Constanţa, unde erau ferme mari. Venise odată în vizită la ţară, dar nu ştiam că era acolo şi mi-a povestit că plângeam după colţul casei că nimeni nu mă iubeşte, că mama m-a părăsit. Nu înţelegeam că ea trebuia să câştige bani. Copilăria mi se pare acum un loc inaccesibil, dar am sentimentul de drag de mine”, spune într-un interviu pentru adevarul.ro

Primele sale amintiri sunt ghioceiii din grădina bunicii. Tora Vasilescu sărbătorește 72 de ani de viață.

„Da, am fost pe scenă de atunci şi eram tot timpul ocupată cu serbări. Am avut şi o mătuşă educatoare care îmi citea poezii de George Coşbuc, mai ales „Noi vrem pământ!“. Eu plângeam şi rosteam finalul exact ca ea şi îmi curgeau lacrimile. În actorie e bine să-ţi pui cel puţin 40% din propria cunoaştere, din propriile suferinţe, iar imaginaţia joacă un rol important.

Tora Vasilescu suferă de o boală fără leac: „Am făcut de la camera hiperbarică până la tratamente medicamentoase”

De mică mi se spunea că sunt artistă şi deja voiam să ajung actriţă. Aveam origine sănătoasă – adică muncitorească –, plus că făceam şcoala de muzică şi le aveam cu poezia. Am fost şi în tabere internaţionale organizate în România. În clasa a IV-a m-am bucurat când mi-am auzit numele strigat la premiul I pe oraşul Tulcea, la recitări.

Am avut parte, într-un fel, de materializarea talentului. Cu toţii credem că avem talent, dar ne trebuie şi o recunoaştere”, a spus actrița.

În același interviu povestește că se ducea, seara, la cinematograf și își imagina că, la rândul ei, va ajunge pe scenă. Cu toate că fusese premiată pentru cea mai frumoasă recitare a unei poezii la „Cântarea României” nu a intrat din primul an la UNATC. Erau cinci locuri, iar ea a fost a șasea după fata unui secretar de partid.

Tora Vasilescu, cel mai dureros moment

Tora a avut un prieten de origine maghiară cu care era să se căsătorească. El a plecat în Israel și ea a rămas însărcinată, dar a decis să nu păstreze copilul. Erau anii 70.

„Oamenii au scris şi au criticat de parcă avortul meu a fost cea mai mare crimă. Nu ştiam nici ce urma la facultate şi nici cum aveam să mă descurc. Atunci au murit atâtea femei care au hotărât să facă avort!

O persoană are dreptul să aleagă când poate să crească nişte copii. Când îmi aduc aminte ce drame erau în căminele studenţeşti! (n.r.- înainte de Revoluţie, peste 9.000 de femei din întreaga ţară au murit în urma avorturilor autoprovocate)”, a spus actrița.

Ultima cortină

Actrița spune că a decis să se retragă din teatru la momentul potrivit, pentru că sunt lucruri care se fac doar la tinerețe.

„M-am retras când mi-am dat seama că am făcut suficient profesia asta. Teatrul e o meserie de tinereţe şi nu mai am chemarea sufletească să o fac. Mi-a spus cineva acum ceva timp: „Tora, ţie îţi mai trebuie un serial sau un film şi gata.“ Am făcut „O săptămână nebună“ şi am terminat. Comuniştii te scoteau la pensie la 50 de ani, ceea ce mi se pare de bun simţ.

Oricum, tinereţea are o anumită doză de agresivitate faţă de oamenii în vârstă. Când eşti tânăr, devii competitiv şi exact de acest lucru am scăpat acum. Nu mai vreau să mă lupt cu nimeni, nici să dovedesc ceva, nici să-mi fac planuri măreţe. Las viaţa să curgă.

E vorba de nişte gânduri ale unei femei care a ajuns în după-amiaza vieţii. În tinereţe, pentru mine, ca şi pentru voi, altele au fost priorităţile şi visele. Visam să fiu actriţă, să joc la teatru, în filme, să am casa mea. Nu visezi spiritualitate, ci nişte lucruri materiale. Dar e important şi să faci ceva pentru ele, că altfel nu vin”, spune actrița.

Tora Vasilescu, relație cu regizorul Mircea Daneliuc

Prestația ei din filmul „Cursa“ a fost recompensată cu Premiul pentru Interpretare feminină, care i-a confirmat abilitățile și i-a adus pe loc notorietatea. Imediat au urmat alte filme, alte roluri și oficializarea relației cu regizorul Mircea Daneliuc.

„Ne-am cunoscut la filmări, am dat o proba pe care am luat-o, nu am ajuns acolo datorită lui, cum spun unii. Premiera ne-a găsit și căsătoriți. Filmările au durat citeva luni, cînd ne-am început și continuat noi relația…

„Din zece ani de căsnicie, eu îmi aduc aminte amănuntul ăsta superb: odată am ajuns la două noaptea de la filmări, am intrat pîs-pîs în camera de hotel pe care noi o împărțeam pe timpul filmărilor, la Aro, în Brașov, el dormea și pe masa am văzut că-mi lăsase un sandviș, ca să mănânc.

O vreme, au ținut ascunsă relația

Nici acum nu uit asemenea gest, în vremea cînd era foamete mare, restaurantele n-aveau mâncare sau oricum erau închise la ora aceea, el se gindise să am ceva de mâncat cînd mă întorc.“

O vreme, au ținut ascunsă relația, neafișându-se în fața echipei că un cuplu decât abia după ce au luat sfârșit filmările. „Nu pot vorbi încă liber și deschis despre o persoana care trăiește. Dar odată ce am stat zece ani împreună, au fost și lucruri frumoase între noi, nu? Din acești zece ani, în ultimii cinci el n-a lucrat, a fost disident, iar eu am muncit la Fondul Plastic, am făcut croitorie, tricotaje la mașină cu program.“

Tora Vasilescu s-a iubit cu un cercetător

Era în anul Cernobâlului cînd am cunoscut un mare cercetător în industria medicamentelor, care mi-a dat atunci și pastile împotrivă radiațiilor. Mi-a intrat în cap că o să fac cancer, eram disperata și m-am îndrăgostit de el.

Credeam că voi muri în curînd și trăiam un love story pe ultima suta de metri. A fost o poveste de dragoste nebună, la limita dintre viață și moarte.

La un moment dat, mi-a zis că se duce să se opereze, avea și el niste probleme medicale. Eu nu l-am întrebat niciodată ce rețetă miraculoasa îmi dădea mie, dar înainte să plece am luat și am păstrat la congelator o pastilă pe care mi-o dădea de atîta timp, așa m-a îndemnat pe mine un îngeraș să fac.

Citeşte şi: Tora Vasilescu a răbufnit după ce a primit o factură uriaşă: „Eu am avut noroc că mi s-a pus un microfon în gură, dar bătrânele de pe strada mea ce fac? Îşi vor pune facturile în sicrie”

După plecarea lui, nu știam exact unde să-l caut, și am făcut o depresie puternica. Apoi am dus la analiza pastila respectiva și am aflat că era diazepam și vitamina A.

Este căsătorită cu un croat, cetățean francez, un bărbat discret, șarmant, ce-a cucerit-o imediat. S-au cunoscut printr-un cuplu de prieteni, relația lor închegându-se mai întâi pe plan profesional, făcând afaceri împreună prin atelierul ei de modă, Tora Creation.

„L-am așteptat vreo trei ani, timp în care țineam legătură telefonic. Am fost și eu la Paris, dar am simțit agresiune din partea francezilor și n-am vrut să rămân acolo.

L-am cunoscut la 39 de ani și ne-am căsătorit când eu aveam 43. Se spune că greu se mai mărită femeia la 43. După primele secunde de discuție cu el, atunci cînd l-am întâlnit, mi-am spus:

«Domnul ăsta ar fi foarte bun pentru mine!» Și m-am străduit să-l cuceresc, când venea în țară, de exemplu, mă trezeam câteodată noaptea că să gătesc, să nu vadă efortul meu. Mi-a plăcut din prima, eu eram după divorț, aveam și vârstă cînd voiam un mariaj serios, nu o aiureală.

Are sângele slav și curtoazia franceza. Intre noi s-a legat relația de familie, deja mi se pare că el e dintotdeauna. Este primul bărbat pentru care gătesc, el fiind fost sportiv de performanță, am grijă să nu se îngrașe.“ arata revistatango.ro

Sărutul lui Iordache

Ştiam eu că lucrurile astea se reiîn. Eram la filmări la „Glissando“, pe care îl regiza Daneliuc, soţul meu de-atunci. Trebuia să sar dintr-un birou întunecat, să-l surprind pe Iordache şi să-l sărut. Îmi aduc aminte că Daneliuc era lângă mine şi mă tot împingea să înaintez.
Mi-am zis: „Dacă joc prea bine, cine ştie ce o să gândească soţul, dar, dacă nu fac bine, filmăm încă o dată“. Şi am sărit. Ştefan, care era o persoană pudică, nu se aştepta – numai când mai bea era mai dezinvolt. A fost surprins şi a uitat replica. Noi eram prieteni de familie cu el şi soţia, Mihaela Toniţa.Vai, cum a trecut timpul!

Tora Vasilescu despre bătrânețe

Și-apoi, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare clipa pe care ne-o dăruiește. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să trăim cu frica. Frica este unul dintre cele mai mari păcate. Dacă ți-e frică, înseamnă că nu ai încredere în Creator, în cel care iți veghează destinul pe care tot El ți l-a și dăruit.

Sigur, sunt femeie, cochetă, bineînțeles că mă doare sufletul când mă uit în oglindă. Ani de zile, după ce mă machiam, „prietena” din oglinda îmi zâmbea încântată. Acum, mi se pare că se cam strâmbă la mine… O actriță americană, al cărei nume îmi scapă acum, spunea simplu și plin de umor: „Nu-mi pare rău că îmbătrânesc, îmi pare rău că încep să arat din ce în ce mai rău”, a spus în Formula As

Actrița spune că s-a retras la țară unde muncește în grădină.

Timp de doi ani încearcă să rămână în preajma scenei, fie la Tulcea, ca prezentatoare a unei formaţii de artişti profesionişti, fie la Satu Mare, ca actriţă corp ansamblu. După absolvire este repartizată la Teatrul din Reşiţa, dar după doi ani este angajată la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Regizorii de film, de la Tatos la Mărăscu şi de la Bocăneţ la Pintilie, o solicită constant, dar filmele soţului său de atunci, Mircea Daneliuc, rămân în filmografia ei cele mai importante repere.
„Lipsit de prejudecăţi şi de comodităţi artistice, Mircea Daneliuc îşi propune în filmele sale să surprindă câteva momente de adevăr aşa cum pot fi ele găsite în locurile cele mai comune, printre oamenii cei mai oarecari. Personajele încredinţate Torei Vasilescu se află în plină ofensivă pentru autenticitate.” (Cornel Cristian, Magazin estival Cinema 1984).

Tora Vasilescu: „Tata şi-a schimbat numele după ce s-a întors din lagărul din Donbass”

Tora Vasilescu împlinește 72 de ani. S-a născut pe 22 martie 1951, la Constanța și a copilărit în Tulcea, locul de unde a plecat ca să devină una dintre cele mai frumoase și iubite actrițe din România. Astăzi și mâine la Cinemaraton TV, două zile de sărbătoare cinematografică în care veți putea vedea aproape toate filmele în care a jucat iubita noastră actriță Tora Vasilescu.

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1976, la clasa profesoarei Eugenia Popovici, Tora Vasilescu și-a dorit și a devenit un nume important în lumea teatrului și filmului românesc. A fost distinsă de trei ori cu Premiul pentru Interpretare al Uniunii Cineaştilor din România și a câștigat Placheta de aur pentru rolul din „Imposibila iubire”, la Festivalul de film „Laceno D’Oro” de la Avellino şi premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin în „Şobolanii roşii”.

Publicul ca urmărit-o într-un șir lung de piese de teatru și filme, însă despre intimitatea vieții personale a aflat mai puțin.

Și-a pierdut tatăl biologic pe când era foarte mică, dar l-a avut alături, până la 14 ani, în rolul de părinte, pe cel care i-a dat numele Vasilescu.

„Tata Vasilescu, care se numise Wagner, a fost un om generos. El era de origine germană şi şi-a schimbat numele după ce s-a întors din URSS, din Donbass, unde a fost închis într-un lagăr. Avea un comportament specific educaţiei germane: Ein Mann, ein Wort/ Un om, un cuvânt. M-a învăţat corectitudinea, bunul simţ, disciplina şi curăţenia. Făcea şi lecţiile cu mine”, povestea actrița, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“.

În tinerețe, tatăl Vasilescu fusese deportat în 1944, odată cu mulți alți germani născuţi în Dobrogea. „Mai povestea la masă şi mai vorbea şi cu o vecină, tot de origine germană, care fusese şi ea acolo. (…) Tata avea 17 ani atunci. Trebuia să plece o soră cu trenul, dar au făcut schimb în ultimul moment. Îmi povestea şi cum mâncau doar coji de cartofi în lagăr. S-a îmbolnăvit acolo şi a murit aici la 39 de ani de cancer la plămâni, când eu aveam doar 14 ani. În ultima vreme, îi făcusem injecţii cu morfină. Când mă gândesc că biata mama a avut trei mariaje şi i-au murit toţi soţii!”, povestea actrița.

Tora Vasilescu a fost un sprijin pentru mama sa, încercată de momente dificile de-a lungul anilor în care a rămas de trei ori văduvă. „Pentru injecţiile de morfină îmi trebuiau vreo trei ştampile: de la farmacii, de la doctori. Alergam după ele. Uneori, întârziam şi se închidea farmacia şi ajungeam acasă cu plânsete. Nici nu aveam seringă de unică folosinţă şi aia pe care o aveam trebuia sterilizată. O mai uitam pe foc şi, dacă trecea timpul, tata avea dureri şi mai mari. Câţiva ani mai târziu, am ajutat-o pe mama să o crească pe sora mea, care e mai mică cu 12 ani şi jumătate. Stăteam cu ea, o legănam, îi cântam”.

Greutățile n-au împiedicat-o pe Tora Vasilescu să-și afirme talentul pe care l-a descoperit tot în copilărie când era frecvent premiată pentru recitare și să devină, așa cum și-a dorit, actriță.

„Eram tot timpul ocupată cu serbări. Am avut şi o mătuşă educatoare care îmi citea poezii de George Coşbuc, mai ales Noi vrem pământ!. Eu plângeam şi rosteam finalul exact ca ea şi îmi curgeau lacrimile. În actorie e bine să-ţi pui cel puţin 40% din propria cunoaştere, din propriile suferinţe, iar imaginaţia joacă un rol important. De mică mi se spunea că sunt artistă şi deja voiam să ajung actriţă. Aveam origine sănătoasă – adică muncitorească –, plus că făceam şcoala de muzică şi le aveam cu poezia. Am fost şi în tabere internaţionale organizate în România”, mai povestea Tora Vasilescu despre copilăria sa.

Tot în Tulcea și-a petrecut și anii de liceu. Își amintește cu drag că cea mai mare bucurie şi distracţie a ei era să meargă la film cu colegele și colegii.

„De la 15.00 la 17.00. Cinematograful era chiar pe faleză la Tulcea şi, după ce vizionam filmul, bineînţeles că ne plimbam. Cârdul de fete se întâlnea cu cârdul de băieţi şi ne mai aruncam câte o privire. Ce fericire era! Dintr-a IX-a până într-a X-a parcă, pe toate caietele şi pe toate băncile am scris Ionuţ, iar băiatul de care mă îndrăgostisem avea de fapt alt nume. După aia, am avut un prieten care plecase din Tulcea la o şcoală postliceală şi acea scrisoare paravion, cu marginea roşu cu bleumarin, a fost bucuria cea mare din acea perioadă. Nu ştiu dacă voi aţi apucat-o. Odată, i-am făcut şi o glumă, după capul meu: i-am umplut vreo patru pagini cu „Te iubesc, te iubesc, te iubesc“ şi la sfârşit i-am scris: „Şi tot aşa, de vreo două-trei ori“, mai povestea actrița.