Copiii, mai ales cei de varste mici, au deseori probleme medicale in zona urechilor. Otitele pot fi de multe feluri. In vreme ce otita medie seroasa are ca si caracteristica prezenta unui fluid in spatele timpanului fara alte simptome, otita medie acuta aduce cu sine nu doar fluidul, ci si inflamarea timpanului, inrosirea lui, durerea si febra.
Citeste si: Remedii naturale impotriva infectiilor de urechi
Cauzele si simptomele otitei
La otita sunt predispusi aproape toti copiii, dar mai ales cei care sufera de infectii respiratorii tratate necorespunzator. In plus, in cazul in care cel mic merge in colectivitate sau foloseste inca suzeta, riscul sa se imbolnaveasca de otita creste. Lor li se adauga prichindeii cu o imunitate scazuta. Si cum otitele sunt mult mai des intalnite in sezonul rece, din octombrie pana in decembrie, nu este de mirare de ce in aceste perioade cabinetele medicale sunt luate cu asalt.
Citeste si: Este copilul tau predispus la infectii respiratorii acute?
Simptome
– De cele mai multe ori, otita debuteaza cu simptomele unei raceli banale;
– Nas infundat (si mai ales mucozitati care isi schimba culoarea, catre galben-verzui);
– Dureri de gat, urmate de o stare de agitatie nocturna;
– Copilul se trezeste des, nu vrea sa stea pe o anumita parte, incepe sa aiba febra (peste 38,2 grade);
– Plange daca il atingi in zona urechii.
Citeste si cum sa tratezi otita pe mami.ro.