Tot răul spre bine: a ratat BAC-ul în vară, acum a luat 9.68 şi ar putea fi admisă la Litere

Conducerea Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi analizează posibilitatea admiterii la Facultatea de Litere a unei tinere din Republica Moldova, absolventă a unui liceu ieşean, care a luat 9,68 la bacalaureatul din toamnă, după ce în vară a ratat examenul fiindcă microbuzul cu care venea la Iaşi s-a defectat.
Romania TV
04 sept. 2012, 17:24
Tot răul spre bine: a ratat BAC-ul în vară, acum a luat 9.68 şi ar putea fi admisă la Litere

Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Vasile Işan, a declarat, marţi, că în cursul acestei săptămâni va avea o discuţie cu Irina Caşcaval, o tânără din Republica Moldova, care a absolvit un liceu ieşean şi care a obţinut media 9.68 la sesiunea din toamnă la bacalaureat.

Tânăra nu s-a mai putut înscrie la admiterea la Facultatea de Litere din cadrul universităţii ieşene, pe care doreşte să o urmeze.

Irina Caşcaval a ratat sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, după ce microbuzul cu care venea de la Bălţi, oraşul său natal, spre Iaşi, s-a defectat. Astfel, tânăra nu a mai ajuns la timp pentru a susţine proba de evaluare a competenţelor de limbă rusă.

„Am avut ghinion în vară. Nu am ajuns în Iaşi la proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba rusă. Deşi am luat note bune la restul probelor, nu am putut promova bacalaureatul, astfel că am fost nevoită să vin în toamnă. Partea şi mai urâtă e că am ratat şi admiterea la facultate în Iaşi”, a afirmat Irina Caşcaval.

Ea a spus că este pasionată de scriitorii ruşi, în special de Dostoievski şi Puşkin, şi că ar vrea să studieze la Facultatea de Litere din Iaşi. „Vreau să fac Litere, secţia română-rusă, chiar dacă ghinionul meu la bac a fost chiar proba de rusă. Asta vreau să fac şi asta voi face. Sper să mă poată ajuta cineva”, a afirmat Irina Caşcaval.

Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Vasile Işan a precizat că încearcă să găsească o soluţie pentru admiterea tinerei din Republica Moldova la Facultatea de Litere din Iaşi. „E vorba de admiterea fetei pe locurile destinate elevilor din Republica Moldova. Locurile s-au ocupat deja, încă din vară, dar să vedem ce putem face”, a afirmat Vasile Işan.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Angajații de la stat care vor da teste scrise pentru a-și păstra jobul. Vor fi evaluați anual
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Veste mare pentru români. Scapă de stresul unor facturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Nicușor Dan critică justiția română după plecarea fraților Tate
MediaFlux
Cresc impozitele pentru locuințe! Cât vom plăti
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană