Trafic cu morţi la Ambulanţa din Cluj. Medic, pus sub control judiciar

Acuzații șocante la Serviciul de Ambulanță din Cluj. Mai mulți angajați sunt bănuiți că se îmbogățeau pe spatele morților. Unul dintre doctori a fost prins în flagrant.
Filip Stan
12 apr. 2017, 09:22
Trafic cu morţi la Ambulanţa din Cluj. Medic, pus sub control judiciar

Un medic de la Serviciul de Ambulanta Judetean Cluj a fost pus sub control judiciar intr-un dosar ce vizeaza fapte de coruptie. El a fost prins in flagrant cand a primit 600 de lei „drept rasplata” de la administratorul unei firme de pompe funebre.

In acelasi dosar sunt cercetati sub control judiciar si administratorul firmei, precum si un angajat al acesteia.

„Pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj se afla in instrumentare un dosar, in care se efectueaza cercetari privind savarsirea de fapte de coruptie de catre cel putin un medic din cadrul Serviciul de Ambulanta Judetean Cluj, precum si de catre un administrator al unei societati comerciale, din municipiul Cluj-Napoca, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii funerare”, se arata intr-un comunicat transmis miercuri de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj.

Potrivit ziare.com, medicul ar fi primit 600 de lei de la administratorul firmei „drept rasplata” pentru ca a intermediat servicii funerare catre apartinatorii unei persoane decedate, „cu ocazia deplasarii la constatarea unui deces”.

„In acest context, la data de 11.04.2017, ulterior realizarii flagrantului, au fost efectuate perchezitii la sediul societatii comerciale, cauza fiind instrumentata cu sprijinul lucratorilor de politie judiciara din cadrul DGA – SJA Cluj”, se mai arata in comunicat.

Medicul, administratorul firmei si un angajat al acesteia au fost pusi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citeşte şi: Accident grav cu o ambulanţă, la Cluj-Napoca. Patru oameni au ajuns la spital

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București